Acasă Actualitate Curtea de Conturi Europeană atrage atenția asupra riscurilor asociate rezervei de ajustare...

Curtea de Conturi Europeană atrage atenția asupra riscurilor asociate rezervei de ajustare la Brexit

DISTRIBUIȚI

Într-un aviz publicat astăzi, Curtea de Conturi Europeană exprimă anumite preocupări în legătură cu recenta propunere privind o rezervă de ajustare la Brexit. Acest fond în valoare de 5 miliarde de euro este un instrument de solidaritate destinat să sprijine statele membre, regiunile și sectoarele cel mai grav afectate de retragerea Regatului Unit din UE. În opinia Curții, deși propunerea oferă flexibilitate statelor membre, modul în care este concepută rezerva creează o serie de incertitudini și de riscuri.

Comisia Europeană propune ca o proporție de 80 % din fond (4 miliarde de euro) să fie acordată statelor membre sub formă de prefinanțare, după adoptarea rezervei de ajustare la Brexit. Diverselor state membre li s-ar repartiza o cotă din prefinanțare în funcție de impactul estimat asupra economiilor lor, luând în considerare doi factori: comerțul realizat cu Regatul Unit și peștele capturat în zona economică exclusivă a acestuia. Aplicând această metodă de alocare, Irlanda ar deveni principalul beneficiar al prefinanțării, cu aproape un sfert (991 de milioane de euro) din pachet, fiind urmată de Țările de Jos (714 milioane de euro), Germania (429 de milioane de euro), Franța (396 de milioane de euro) și Belgia (305 milioane de euro).

Rezerva de ajustare la Brexit reprezintă o inițiativă importantă de finanțare care urmărește să contribuie la atenuarea impactului negativ al Brexitului asupra economiilor statelor membre ale UE”, a declarat domnul Tony Murphy, membrul Curții de Conturi Europene responsabil de acest aviz. „În opinia Curții, flexibilitatea oferită de rezerva de ajustare la Brexit nu ar trebui să creeze incertitudine pentru statele membre.

În special, Curtea atrage atenția asupra arhitecturii rezervei de ajustare la Brexit, conform căreia statele membre ar urma să primească un nivel neobișnuit de ridicat de prefinanțare fără să aibă obligația de a furniza Comisiei Europene, în prealabil, detalii privind măsurile care urmează să fie finanțate. Deși aceasta ar permite o reacție rapidă la situația excepțională, eligibilitatea și caracterul adecvat al acestor măsuri nu vor fi evaluate de Comisie înainte de sfârșitul anului 2023. Curtea avertizează că structura și calendarul propuse ar crește riscul selectării unor măsuri suboptime și neeligibile.

Mai mult, propunerea prevede ca perioada de eligibilitate pentru punerea în aplicare a măsurilor să fie cuprinsă între iulie 2020 și decembrie 2022. Curtea atrage însă atenția că Comisia nu furnizează argumente care să explice de ce a ales această perioadă de eligibilitate și nu examinează dacă ea este adecvată.

Regatul Unit s-a retras din Uniunea Europeană la 1 februarie 2020. De la încheierea perioadei de tranziție, la 1 ianuarie 2021, UE și Regatul Unit constituie două piețe separate și două spații juridice și normative distincte. Au fost create bariere în calea comerțului cu bunuri și servicii și a mobilității transfrontaliere, cu consecințe pentru administrația publică, pentru întreprinderi, pentru cetățeni și pentru părțile interesate de ambele părți. În acest context, în cadrul reuniunii sale speciale din 17‑21 iulie 2020, Consiliul European a anunțat instituirea unui nou instrument special, rezerva de ajustare la Brexit, cu o sumă totală alocată de 5 miliarde de euro la prețurile din 2018.

Comisia Europeană și-a prezentat propunerea la 25 decembrie 2020, în care preconizează ca rezerva de ajustare la Brexit să fie activată în două runde de alocări: cea dintâi urmând să aibă loc în 2021 sub forma unei prefinanțări substanțiale în valoare de 4 miliarde de euro, în timp ce restul de 1 miliard de euro ar urma să fie plătiți în principal în 2024 pentru a acoperi orice cheltuieli eligibile care depășesc suma plătită sub formă de prefinanțare. În conformitate cu temeiul juridic al propunerii Comisiei, este necesară consultarea Curții de Conturi Europene și, în consecință, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au solicitat avizul Curții în acest sens.

Avizul nr. 1/2021 al Curții de Conturi Europene referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de înființare a rezervei de ajustare la Brexit este disponibil în prezent pe site-ul Curții (eca.europa.eu) în limba engleză; alte versiuni lingvistice vor fi adăugate în scurt timp.

Curtea de Conturi Europeană contribuie la îmbunătățirea guvernanței financiare a UE prin intermediul avizelor pe care le publică cu privire la propuneri de acte legislative noi sau de modificare a legislației existente, propuneri având un impact financiar. Aceste avize conțin o evaluare independentă a propunerilor legislative realizată de către auditorul extern al UE.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.