Acasă Actualitate „Curva” Pacepa ar fi murit de COVID la 92 de ani

„Curva” Pacepa ar fi murit de COVID la 92 de ani

DISTRIBUIȚI

Ion Mihai Pacepa, consilierul personal pe probleme de Securitate al dictatorului Nicolae Ceaușescu, a murit de COVID-19 în Statele Unite, a anunțat Ronald J. Rychlak, un publicist și avocat american, într-un editorial pentru publicația The Epoch Times.

„Curva Pacepa“ este o sintagmă aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder. Veteran al jurnalismului american de elită, personaj cu conexiuni la nivel înalt în administrația americană, celebru în presa mare, specialist în intelligence, autor al unor analize de profunzime ale spațiului (ex) sovietic, David Binder, o vedetă a nu mai puțin celebrului „The New York Times“, a executat în tușe rapide o schiță a lui Pacepa într-o prezentare critică apărută în 1988 la adresa „Orizonturilor Roșii“ – cartea de căpătâi a lui Ion Mihai Pacepa. Ziaristul american face ferfeniță cartea lui Pacepa, iar pe general – „hapyy hooker of the spy trade“ – îl punctează în cuvintele memorabile pe care le-am citat și eu.
În data de 24 iulie se împlinesc 42 de ani de când fostul consilier al lui Ceaușescu, Ion Mihai Pacepa, secretar de stat la MAI și adjunct al șefului DIE, a cerut azil politic în SUA. La începutul anului 2005, în ultimele momente ale mandatului de președinte al lui Ion Iliescu, Ion Mihai Pacepa își primea înapoi gradul de general – restituit de către Justiția noastră cea „imparțială“ și nesubordonată politic PSD-ului de nici un fel, precum și averea impresionantă acumulată în timpul dictaturii comuniste.
Citiți în serialul „CURVA PACEPA-Afacerea Trădării” publicat de jurnalistul George Roncea în ziarul Curentul, cum l-a trădat Pacepa pe Ceaușescu și cum toți spionii români aflați în străinătate au primit ordin să se retragă imediat în țară, lăsându-și soțiile și copiii care nu le cunoșteau adevăratele identități. Pacepa a predat americanilor listele cu toți spionii români aflați în străinătate, iar viețile lor ar fi fost în primejdie dacă aceștia ar mai fi părăsit România. Mulți dintre ei nu și-au mai putut contacta și nici vedea niciodată familiile din Occident.

Cititi pe larg în cele 31 de episoade despre „CURVA PACEPA-Afacerea Trădării”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.