Acasă Actualitate Declarat incompatibil de către justiție, deputatul Sergiu Andon pierde calitatea de parlamentar

Declarat incompatibil de către justiție, deputatul Sergiu Andon pierde calitatea de parlamentar

DISTRIBUIȚI

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis, prin sentință irevocabilă, că activitatea de avocat a deputatului PC Sergiu Andon este incompatibilă cu statutul său de parlamentar. Este o victorie deosebit de importantă a Agenției Naționale de Integritate (ANI), iar în urma acestei sentințe pronunțate de instanța supremă, Andon devine primul parlamentar român  a cărui incompatibilitate a fost dovedită clar în justiție. Fapt care va aduce după sine și revocarea sa din Camera Deputaților. Prin urmare,  cel care a fost considerat, ani la rând, mâna dreaptă a lui Dan Voiculescu, va trebui să se mulțumească doar cu profesiunea sa de bază: cea de avocat. O meserie onorabilă, în care s-ar putea ca el să fie cu mult mai eficient decât a fost în cea de parlamentar.
Ne reamintim că în calitatea sa de avocat, Sergiu Andon a fost cel care l-a asistat pe Dan Voiculescu de-a lungul stufosului proces la finalul căruia șefului spiritual al P.C a fost avansat, oficial, în grad de „turnător la Securitate“. Însă nu din această cauză a devenit Sergiu Andon incompatibil și nu pentru asta s-a procopsit cu pierderea calității de parlamentar. Starea de incompatibilitate i-a fost legată, ca o tinichea de coada unui maidanez, pentru că, la un moment dat, ar fi reprezentat în justiție o persoană acuzată de comiterea unor fapte de corupție. Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că „domnul Sergiu Andon, în calitate de deputat, se află în stare de incompatibilitate, întrucât a acordat, în calitate de avocat, asistență juridică unui învinuit într-o cauză penală privind o infracțiune prevăzută de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, desco­perirea și sancționarea faptelor de corupție“. Concret este vorba despre faptul că, în calitatea sa de avocat, Sergiu Andon i-a oferit, în urmă cu câțiva ani, asistență juridică Marianei Drăghici, fost director adjunct al Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultura (APIA), pe care procurorii DNA o cercetau în legătură cu o licitație în urma căreia 200 de ATV-uri au fost cumpărate la prețuri supraeva­luate. Motiv pentru care, în 2009, ANI a sesizat Curtea de Apel București cu privire la starea de incompatibilitate în care s-a plasat, de bună voie, deputatul Sergiu Andon. Apoi, în iunie 2009, ANI a anunțat că, în urma verificării declara­țiilor de avere și de interese, completate pe 14.12.2008 și înregistrate trei zile mai târziu, pe 17.12.2008, a unei împuterniciri avocațiale și a actelor procedurale din dosarul Marianei Drăghici, a stabilit că Sergiu Andon, deși avea calitatea de deputat în Parlamentul Românei, a acordat asistență juridică într-o cauză penală prevazută de Legea nr. 78/2000, privitoare la prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În plus, ANI a mai menționat că „În conformitate cu Art.82 alin.1 din Legea  161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exerci­tarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, deputatul sau senatorul care, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, dorește să exercite și profesia de avocat, nu poate să pledeze în cauzele ce se judecă de către judecătorii sau tribunale și nici nu poate acorda asistență juridică la parchetele de pe lângă aceste instanțe“ (alin. 1). Mai mult decât atât, conform alin. (2), lit. a, „deputatul sau senatorul aflat în situația prevăzută la alin. (1) nu poate acorda asistență juridică învinuiților sau inculpaților și nici nu îi poate asista în instanțe în cauzele penale privind infracțiunile de corupție, infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție, precum și infracțiunile împotriva intereselor finan­ciare ale Comunităților Europene, prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare“. Iar în această situație acționează Art. 47, alin. (3) din Legea nr. 144/2007, care spune că „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcție sau, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective“.

Amenințări inutile cu CEDO

Se spune că „unde-i lege, nu-i tocmeală“. Dar acest proverb pare a nu fi valabil și în cazul distinșilor noștri parlamentari. Chiar și după ce justiția i-a confirmat, printr-o sentință definitivă, calitatea de „enoriaș-turnător la mănastirea Secu“, Dan Voiculescu a amenințat statul român că se va adresa la CEDO unde va cere să i se facă dreptate. ?ê?£i, pentru că, după cum bine se știe, „așchia nu sare departe de trunchi“, Sergiu Andon a anunțat, și el, că se va adresa instanței europene. Concret, a declarat că  scopul său lui este de a merge la CEDO pentru a clarifica „de ce există această dispoziție discriminatorie pentru avocați, dispoziție care le limitează exercitarea profesiei“. În acest context, el a mai spus despre acestă decizie că „în rest, nu are niciun efect“, fiind vorba, în opinia sa doar despre „disperarea unor cercuri politice care se învârt și în ANI de a vâna incompatibilități cu orice preț“. Iar ca să dea o imagine clară despre ceea ce crede distinsul avocat despre respectarea legii, Sergiu Andon a completat: „Incompatibilitatea totuși nu e o boală, ca mătreața sau ca râia, ci este menită să evite conflictul de interese. Care poate exista, dar numai în unele cazuri“. Bineînțeles că nu și în cazul său. Deși, dacă ar fi să dăm crezare opiniei foarte multor români, „mătreața și râia“ sunt chiar ei, senatorii și deputații pe care i-am trimis în Parlament doar ca să doarmă acolo pe banii noștri.

Vasile Surcel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.