Directorul de achiziiţii publice al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Dan Gherase şi-a dat demisia, invocând motive personale, firma urmând să scoată postul la concurs în luna iunie. -Domnul director (Gherase, n.r.), cu care am avut o colaborare extraordinară, a anunţat că va pleca din motive personale şi că va merge în sectorul privat. În consecinţă, am decis să scoatem acest post la concurs şi aşteptăm CV-urile şi scrisorile de intenţie în limba engleză până pe 6 iunie, urmând ca interviul să aibă loc pe 10 iunie. Cred că o să pot să-l prezint pe noul director în maxim două săptămâni-, a declarat ieri Mihai Grecu, directorul general al CNADNR.
El a precizat că salariul directorului va fi de cel puţin 2.000 de euro.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















