Home Actualitate „Deontologul” Turcescu, în panoplia șantajiștilor ipocriți

„Deontologul” Turcescu, în panoplia șantajiștilor ipocriți

DISTRIBUIŢI

Din categoria „deontolog în slujba lui Vîntu“, Robert Turcescu a provocat din nou greață telespectatorilor emisiunii „Nașul“ de la B1 TV. Vizavi de șantajiștii din presă, Turcescu a vrut din nou să pozeze în fecioară neprihănită și a vorbit minute în șir despre cât de lipsiți de moralitate sunt jurnaliștii din ziua de azi, care iau șpagă și care practică șantajul. „Hoții strigă hoții!“, am exclamat noi. Cu o neobrăzare crasă, deontologul care se dorea șef la TVR a explicat că nu este de acord cu jurnaliștii pătați care practică acest sport. Ziarul „Curentul“ dezvăluia, fix în urmă cu un an, mizeriile făcute de Robert Turcescu. Este adevărat că el era mai mult din specia de șantajist emoțional, dar cu același grad de vinovăție. Demascarea lui Turcescu a realizat-o tocmai cel care îl plătise, finanțatorul Stelei, Gigi Becali. Acesta a explicat în urmă cu un an la OTV că Robert Turcescu a venit pentru a-i cere bani să scoată un CD despre Fundația Gojdu. Becali i-a dat suma cerută, după care Turcescu l-a făcut praf  în câteva emisiuni ale sale. Enervat, Becali a încercat să își recupereze banii, dar Vîntu l-a rugat să îl ierte prin intermediul unui alt „deontolog“, Aurelian Pavelescu. „Robert Turcescu a venit la mine să-mi spună că face un CD cu Fundația Gojdu, că știe că sunt patriot și să-l sponsorizez eu, pe societatea lui. A luat vreo două interviuri la Budapesta, vreo două la București – cât puteau să-l coste? Hai să spunem vreo trei-patru mii de euro cu totul. Cât credeți că mi-a cerut? 24.000 de euro! A venit la mine – eram la biroul meu de la Marriott – s-a rugat de mine, că își ia casă, că nu știu ce… și i-am dat. Șpagă! Ia, mă, cu 20.000 mai mult! Da’ să știi că te iau la picioare. I-am zis: pleacă de-aici că te iau la picioare! După care, tot el cu coada sus. La Realitatea mă tot înjura. Și-atunci i-am zis: ia dă’, mă, tu banii ăia înapoi… și fugea de mine. Și-atunci, o persoană pe care o respect l-a scăpat. A venit Aurelian Pavelescu la mine și m-a rugat din partea persoanei pe care o respect foarte mult să-l iert. Este o persoană ca mine… mă-nțelegeți, cu bani. Nu vreau să dau nume. Și i-am zis lui Pavelescu: mă, dar atunci să scoată el din buzunar 20.000 să plătească pentru Turcescu. Da’ pentru că-l respect prea mult l-am iertat pe Turcescu, pentru persoana asta, și pot să spun și cine e: patronul lui!“, a răbufnit atunci Becali. Tocmai pentru acest lucru, îl rugăm pe domnul „deontolog“ Turcescu să lase ipocrizia și să meargă pentru a se alătura colegilor de televiziune Chirieac și Roșca în „Hall of Shame-ul“ meseriei de jurnalist!

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.