Acasă Actualitate Deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar

Deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar

DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 03 decembrie 2014, față de inculpatul TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, deputat în Parlamentul României, în cauză rezultând suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit, infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent,
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme,
f) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Teodorescu Cătălin Florin i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.