Home Actualitate Deratizarea

Deratizarea

DISTRIBUIŢI

Gelu Voican Voiculescu, papagalul cu kalașnicovul, fost viceprim-ministru al lui Ilici și inventatorul poliției politice în 1990 a fost audiat, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Mineriadei din 1990 în care a fost inculpat pentru infracţiuni contra umanităţii, pentru care riscă și el și toată Gașca Ilici vreo 25 de ani de căciulă.
Incredibil ce-a putut declara nemernicul:
”forţe revarşarde, nostalgice au vrut să împiedice cu orice preţ să meargă România pe calea democratizării şi a statului de drept. Atunci au făcut acele provocări şi violenţe din 13 iunie, care au antrenat reacţia minerilor. Toate astea ne-au fost puse nouă în cârcă”.
Nouă adică lui Ilici, Petre Roman, Măgureanu și întregii Haite kaghebiste din care face și el parte – grup infracțional constituit.
Acest Dosar este cu mult mai tare decât Dosarul rivoluției, unde n-aveai Grupul organizat, la vedere și nici probe solide ca în cazul acesta.
Idiotul ăsta m-a arestat ilegal în sediul guvernului, el împreună cu Mugurel Florescu, altă rapandulă de așa zis procuror, cu niște ani în urmă, acuzându-mă că am incitat lumea la răsturnarea Găștii FSN – KGB, ceea ce era perfect adevărat, împreună cu forțe obscure de-ale lui Rațiu și Coposu, ceea ce era complet fals. Și acum îmi pare rău că nu l-am aruncat de la etajul 4 al guvernului, unde nu erau gratii, ca la etajul 2, unde a fost prins cu automatul și pistolul la brâu – papagalul n-a avut tupeu să tragă, era doar un căcățiș de actor-bufon care o făcea pe Che Guevara.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.