Home Actualitate Despăgubiri de 300.000 de euro, plătite de statul român pentru tortură

Despăgubiri de 300.000 de euro, plătite de statul român pentru tortură

DISTRIBUIŢI

Statul român va trebui să-l despăgubească pe timișoreanul Vasile Cosma, în vârstă de 86 de ani, cu 300.000 de euro pentru tortură. Decizia aparține magistraților Curții de Apel Timișoara și este definitivă.
Vasile Cosma a făcut șase ani de închisoare imediat după abdicarea fostului suveran al României, Mihai I, deoarece a fost considerat de regimul comunist drept un individ periculos. Calvarul său a început în noaptea de 3 decembrie 1947, pe când era la un prieten din Baia Mare, la schi. După miezul nopții, trei bărbați de la Siguranță i-au ridicat pe cei doi, considerați periculoși, pentru că făcuseră parte din prima promoție de parașutiști instruiți de Armată în domeniul spionajului și sabotajului inamic, pe vremea când inamicii erau rușii. A fost eliberat abia șase ani mai târziu, pe 27 august 1953. Fără a fi judecat sau condamnat, Vasile Cosma a fost torturat cinci luni în arestul Securității, pentru a-l obliga să recunoască faptul că voia să submineze puterea de stat, după care a fost mutat la muncă forțată la canalul Midia-Năvodari. În carceră, l-a cunoscut pe Corneliu Coposu.

Cinci ani de tergiversări în instanță

Cosma a început procesul cu statul român în urmă cu cinci ani, iar prima instanță de judecată, anume Tribunalul Timiș, a stabilit că acesta are drept la despăgubiri. A urmat recursul, discutat la Curtea de Apel Timișoara, care, în final, a hotărât, prin decizie irevocabilă și definitivă, că timișoreanul are dreptul la depăgubiri egale cu echivalentul a 300.000 de euro, suma reprezentând daune morale și materiale pe care victima le-a suferit începând cu data de 3 decembrie 1947. Potrivit avocatului lui Cosma, Florin Kovacs, fiecare zi de tortură suferită de clientul său costă statul român câte 177 de euro. Mai bine de jumătate din banii obținuți i-ar fi însă necesari bătrânului pentru operație, deoarece, în urma bătăilor primite în carceră, i-a fost distrusă coloana vertebrală, iar lichidul cefalo-rahidian nu mai poate circula.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.