Cosmarul locuitorilor de la Ocnele Mari din judetul Valcea a revenit in actualitate dupa ce marti, in jurul orei 18.00, au avut loc noi deversari de saramura. Ca atare, zidul de protectie a lacului de colectare a apei, a carei capacitate este de 250.000 metri cubi, a cedat, provocand inundatii. Deversarile de saramura au fost provocate de surparea in urma cu cateva zile a sondei numarul 365. Desi exista un precedent, cu o jumatate de ora inainte de declansarea deversarilor, oficialitatile locale sustineau ca nu exista nici un pericol, dar, dupa numai o ora, cantitatea de saramura care se scurgea prin canalul de colectare a crescut foarte mult, fiind practic de necontrolat. Aproximativ 50 de familii din Ocnele Mari au fost evacuate in noaptea de marti spre miercuri, dupa ce, din cauza ploilor abundente, mai multe gospodarii au fost inundate cu apa revarsata peste un dig de protectie, sinistratii fiind cazati provizoriu in taberele scolare din zona. Trebuie precizat ca sonda 365 s-a surpat de luni, dar populatia a fost avertizata de pericol doar cu o jumatate de ora inainte de deversari. Toate oficialitatile judetului s-au deplasat la Ocnele Mari, in frunte cu prefectul Ioan Vladoiu, in incercarea de a evalua si de a controla pe cat posibil situatia. Din pacate, oficialitatile locale si cele din Bucuresti isi aduc aminte de Ocnele Mari numai atunci cand se surpa pamantul si casele oamenilor sunt distruse.
Ca urmare a acestei situatii catastrofale, la Uzina de produse sodice Govora s-a dispus reducerea temporara a productiei la una dintre sectiile de soda calcinata.
Concentratiile de cloruri, ca urmare a strapungerii digului de protectie, sunt si ele in scadere, situatia fiind -sub control-, au mai informat reprezentantii ministerului de resort.
Promisiuni desarte
Cu trei ani in urma, in noaptea de 12 spre 13 septembrie, o parte a satului Teica din Ocnele Mari, judetul Valcea, s-a transformat intr-un imens crater, peste 20 de gospodarii disparand in caverna de sub localitate.
O noua alunecare de teren s-a produs in data de 10 septembrie 2002, aproape 5.000 metri cubi de pamant prabusindu-se in craterul care inghitise, in urma cu circa un an, zeci de case. In ambele perioade, mai multe familii au fost stramutate.
Orasul Ocnele Mari este una din statiunile sezoniere ale judetului Valcea, asezat pe un munte de sare, in regiunea subcarpatica a Olteniei, pe dreapta Oltului. Exploatarea saramurii se face de catre Exploatarea Miniera Valcea, dar in zona satului Teica, grav afectat de surparile de teren, sondele nu au mai functionat din 1993. Incepand din 2001, la semnalarea unor locuitori din satul Teica, oficialitatile locale au dispus studierea geologica a subsolului terenului pe care sunt construite 56 de gospodarii.
Specialistii in geodezie au ajuns la concluzia ca exista o caverna deasupra careia se afla 22 de gospodarii. Factorii de decizie din judet hotarasera construirea unui bloc in care sa fie mutate respectivele familii, dar o parte din ele au refuzat sa-si paraseasca gospodariile.
In aceasta zona de deal au fost amplasate 10 sonde, care au exploatat saramura prin -legarea la baterii-, fapt care a dus la subrezirea tavanului fostei saline, creand iminenta unei prabusiri pe o zona extinsa.
In anii trecuti, catastrofa de la Ocnele Mari a constituit pentru actualii guvernanti si o posibilitate de a-si cosmetiza imaginea, pozand in salvatorii sinistratilor. In realitate, s-a dovedit ca promisiunile acestora au fost doar vorbe-n vant si imediat au uitat de situatia de la Ocnele Mari, chiar daca specialistii au avertizat de pericolul unei catastrofe. A trebuit sa se intample dezastrul din aceasta saptamana ca mai-marii judetului sa-si aduca aminte de drama acestor locuitori.
Avertismentele specialistilor, ignorate de autoritati
Profesorul universitar doctor inginer Mircea Florea de la Universitatea Bucuresti, care s-a aflat in 2001, timp de trei zile, in campul minier din orasul Ocnele Mari, unde s-a produs grava surpare de teren, a avertizat Prefectura Valcea ca prabusirea taluzurilor din jurul craterului inundat cu saramura va continua lent. Potrivit opiniilor celorlalti specialisti din cadrul Institutului de Cercetari si Proiectari Miniere Cluj Napoca, aflati in 2001, la randul lor, in zona calamitata, surparile in zona vor continua dupa linii de rupere concentrice cu lacul care s-a creat, ceea ce va permite evacuarea treptata a sarii in solutie acumulata in crater. De asemenea, atunci specialistii au avertizat ca sunt amenintate cu prabusirea alte doua sonde, deoarece crapaturile de rupere a terenului au ajuns in imediata lor apropiere.
Dar nimeni nu a tinut cont de avertismentele specialistilor, fapt pentru care s-a ajuns in situatia actuala, cand locuitorii din Ocnele Mari nu stiu daca maine vor mai avea locuinta. Dupa catastrofa din 2001, premierul Adrian Nastase a precizat intr-o discutie ceva mai aprinsa cu oficialitatile judetului Valcea ca -cei de la Sare trebuie sa rezolve situatia-, chiar daca va fi nevoie ca unele unitati economice din zona sa-si inchida portile.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















