Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI), fosta „Doi ș-un sfert“, a funcționat în ilegalitate timp de trei ani, încă de pe vremea fostului ministru de Interne, Cristian David. Afirmația îi aparține ministrului interimar al Internelor, Vasile Blaga, care susține că acesta a fost motivul pentru care a fost necesară reorganizarea DGIPI. „De trei ani de zile, reorganizarea acestei instituții, care se face cu ordin de ministru, nu a mai avut acceptul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. A funcționat de pe vremea fostului ministru Cristian David ilegal“, a declarat Blaga. Însă DGIPI nu a fost singurul serviciu de informații al ministerului. Potrivit actualului ministru, au fost structuri paralele care au umflat acest sistem și care au avut „activitate zero“. „De exemplu, acum cåteva luni, Diviziunea București cu șase sectoare și competențe paralele cu cele ale structurii centrale a avut o hårtie de predat, pentru că nu a avut activitate. În trei ani a avut activitate zero“, a susținut Vasile Blaga. În replică, fostul ministru de Interne Crisitian David a declarat, pentru Mediafax, că declarația lui Vasile Blaga despre funcționarea DGIPI fără avizul CSAT are un caracter electoral, menționånd că la ședințele Consiliului nu s-a pus în discuție retragerea avizului pentru Direcție. „Consider că, dacă se afirmă că vreme de trei ani ar fi existat această situație, nu înțeleg de ce nu s-a ridicat această problemă pånă acum și tocmai la începerea campaniei“, a spus Cristian David.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















