Acasă Actualitate DIICOT: Gruparea evazionistă din dosarul cărnii a pus în pericol sănătatea cetățenilor

DIICOT: Gruparea evazionistă din dosarul cărnii a pus în pericol sănătatea cetățenilor

DISTRIBUIȚI

Membrii grupării evazioniste din dosarul cărnii alterate au pus în pericol sănătatea cetățenilor, produsele comercializate de aceștia având destinații multiple, a declarat vineri consilierul procurorului șef al DIICOT, Mihail Udroiu.
"În momentul acesta, procurorii au o suspiciune rezonabilă că activitățile desfășurate de gruparea infracțională organizată targhetau, pe de o parte, afectarea siguranței statului prin intermediul evaziunii fiscale, iar pe de altă parte, puneau în pericol serios sănătatea cetățenilor", a spus Udroiu.
Consilierul șefului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a precizat că produsele din carne comercializate de membrii grupării aveau destinații multiple. Întrebat dacă printre destinații erau și spitalele, Udroiu a spus că nu are astfel de informații.
"Ceea ce investigăm noi, în principal, este evaziunea fiscală și este o fraudă extrem de ridicată. Până la acest moment, prejudiciul preliminar este de aproximativ patru milioane de euro. Pe de altă parte, este componenta referitoare la punerea în circulație a unor produse de carne expirate sau utilizarea acestora în cadrul societăților de catering, sau livrarea către abatoare sau societăți care fabricau mezeluri", a mai spus Mihail Udroiu.

Consilierul DIICOT a adăugat că ancheta Parchetului vizează faptul că unii dintre membrii grupării infracționale erau anunțați, în prealabil, de funcționari ai statului că urmează să aibă loc controale.
"Ceea ce vizează ancheta DIICOT-ului, și vizează în special persoane care se află într-un control, fie protecția consumatorului, fie pe sănătatea publică, din cadrul DSV-ului, vizează protecția de la nivelul structurilor locale, în special zona Clujului", a conchis Udroiu.
În acest dosar, procurorii DIICOT – Structura Centrală au făcut, în 12 martie, 102 percheziții domiciliare în 18 județe, fiind vizate 80 de persoane din două grupuri infracționale organizate.
Anchetatorii fac cercetările pentru evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulație de produse alterate și trafic de influență, prejudiciul produs de membrii celor două grupări fiind estimat la peste 15 milioane de euro.
Peste 70 de persoane au fost audiat în urma perchezițiilor din 12 martie, iar zece dintre acestea au fost reținute de procurori. Toți cei zece inculpați au fost arestați preventiv, în 13 martie, în urma unor decizii ale Tribunalului București și Curții de Apel.
Alte patru persoane, între care doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară (DSV) Cluj, reținute joi de procurorii DIICOT, au fost arestate vineri, de Curtea de Apel București.
Procurorii DIICOT au anunțat, în urma perchezițiilor, că au început urmărirea penală în acest dosar pe numele a 41 de persoane, între care un lucrător de la un punctul de trecere a frontierei, un inspector de la OPC Cluj, acuzat de trafic de influență, și un consilier de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, cercetat pentru favorizare a făptuitorului.
Potrivit anchetatorilor, membrii grupărilor infracționale organizate, structurate pe mai multe paliere, ar fi achiziționat, prin intermediul unor societăți comerciale din România, carne și ouă din Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania, fără să plătească TVA, conform prevederilor legale, operațiunile reale fiind evidențiate în actele contabile. Ulterior, marfa ar fi fost vândută către beneficiarul final, prin adăugarea TVA.
De asemenea, susțin procurorii, există suspiciunea că rețeaua achiziționa marfă, fără plata TVA, din Olanda, Polonia, Marea Britanie și Germania, direct prin firme "fantomă" ale rețelei și apoi o vinde pe piața internă, "la negru", la un preț apropiat de valoarea cu TVA, însă mult sub prețul pieței, "fapt ce reprezintă concurență neloială în raport cu societățile comerciale ce derulează același tip de activitate însă fără încălcarea prevederilor legale".
O altă modalitate de acțiune a rețelei presupunea livrarea, de către marii producători de pe piața de carne din România, de marfă către societăți comerciale din Bulgaria și Ungaria, de unde marsa se întorcea în România, prin societăți de tip "paravan", care ulterior erau abandonate, iar produsele erau vândute pe piața internă fără înregistrarea tranzacțiilor în documentele contabile, potrivit DIICOT.
Anchetatorii mai arată că, în derularea activităților ilegale, membrii rețelei ar fi folosit mai multe firme deținute în mod direct sau prin interpuși, "asupra cărora decideau când și cum vor fi implicate în cadrul fiecărui circuit financiar ilicit, cantitățile și prețul pe fiecare partidă de marfă tranzacționată, întocmeau sau dispuneau întocmirea de documente fictive prin care să justifice circulația mărfurilor și ordonau plățile".
Procurorii susțin că există suspiciuni de punere în circulație de produse alterate, care erau trimise către abatoare pentru a fi procesate și amestecate cu alte produse ce erau ulterior puse în consum. De asemenea, produse de carne alterate ar fi fost trimise unei firme de catering aparținând soției unuia dintre membrii grupării, pentru a fi preparate și oferite spre consum.
În urma acțiunii DIICOT, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a făcut mai multe controale la depozitele de carne și la supermarketuri. Inspectorii ANPC au retras de pe piață sute de tone de carne și produse din carne, între care și marfă expirată din noiembrie 2013.
Cazul legat de "mafia cărnii" a fost inițiat de SRI la începutul anului 2013, fiind vorba de o rețea de crimă organizată transfrontalieră specializată în fraudă fiscală de mare amploare, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.