Acasă Actualitate Din 8 februarie majoritatea școlilor se vor redeschide

Din 8 februarie majoritatea școlilor se vor redeschide

DISTRIBUIȚI

„Din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Iohannis a avut o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, cu ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, dr. Adriana Pistol.

Șeful statului a explicat care va fi procedura:

1. În localitățile aflate în „scenariu verde” (rata mică de infecții), toate școlile se redeschid

2. În localitățile aflate în „scenariu galben” (mai multe infecții), sunt deschise grădinițele și vor merge în clase elevii din clasele 1-4 și elevii din ani terminali, clasa a 8-a și clasa a 12-a.

3. În localitățile aflate în „scenariu roșu” (un număr ridicat de infecții), doar grădinițele vor fi deschise și la școală vor merge doar elevii din clase primare 1-4.

„Cand se ajunge la rata de infectare peste 6, localitatea se carantineaza, toata lumea sta acasa, scolile se inchid si copiii trec pe online”, a adăugat Klaus Iohannis.

1 COMENTARIU

  1. Presedintele se joaca cu sanatatea copiilor in plina iarna ar trebui sa se mai gandeasca .Posibilitatea redeschiderii scolilor ar putea sa se faca in luna martie sau inceputul lunii aprilie Ministerul Sanatatii si seful DSU sa il convnga pe Iohannis cu redeschiderea scolilor deoarece purtatorii de virusi sa fie copiii nostri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.