Acasă Actualitate Din cauza Gabrielei Firea, Bucureştiul este în pericol iminent de a rămâne...

Din cauza Gabrielei Firea, Bucureştiul este în pericol iminent de a rămâne fără apă caldă

DISTRIBUIȚI

„Îi cer primarului general să rezolve de urgenţă problema plăţilor restante. Şi îi cer să explice care a fost motivul pentru care nici până astăzi Primăria nu şi-a onorat angajamentele asumate în iarna lui 2018.

Actualul primar al Capitalei este singurul vinovat pentru dezastrul din termoficarea Bucureştiului. A dus RADET în insolvenţă şi acum în faliment, a refuzat să facă investiţii în reţeaua de termoficare, a aruncat sute de milioane de euro pe companii inutile, pe statui, târguri şi concerte. Iar acum amână plăţi de care depinde apa caldă în Bucureşti. Nu pentru că nu are bani, nu pentru că nu se poate, ci pentru că nu ştie. Şi mai ales, pentru că nu-i pasă.

Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN), societatea care furnizează agentul termic către RADET anunţă că Gabriela Firea nu a plătit sumele pe care Primăria s-a angajat să le plătească pe timp de iarnă. Şi asta în ciuda faptului că PMB are cel mai mare buget din istoria Capitalei.

În decembrie 2018, Primăria a semnat o convenţie prin şi-a luat angajamentul să plătească contravaloarea subvenţiei pentru energia termică pe lunile de iarnă, chiar dacă problema datoriilor mari pe care le are RADET la ELCEN nu este rezolvată. Însă Gabriela Firea a încălcat convenţia chiar din ianuarie 2019 şi nu a mai plătit nimic nici până în ziua de astăzi. Aşa că ELCEN a înregistrat datorii la furnizorul de gaze (Romgaz), iar acesta ameninţă că va sista furnizarea de gaze. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci ELCEN nu va mai putea livra agent termic către RADET, iar RADET nu va mai livra căldură şi apă caldă pentru bucureşteni.

Pe scurt, pentru că Gabriela Firea nu a fost capabilă să gestioneze plăţile pe care le face Primăria, bucureştenii riscă să rămână fără apă caldă.

Scrisoarea deschisă trimisă de ELCEN poate fi citită AICI”

Roxana Wring

Președinte USR București

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.