Home Actualitate Directoarea Loteriei Române își sponsorizează colegii de partid

Directoarea Loteriei Române își sponsorizează colegii de partid

DISTRIBUIŢI

Loteria Română, condusă de conservatoarea Liliana Mincă, a sponsorizat cu șapte mii de euro un ONG aparținând colegului de partid Cristian Popescu "Piedone", pentru a sprijini organizația în editarea în 2007 a unui "mini-ghid"

al cetățeanului european, adică o coală A4 transformată în pliant.

Potrivit site-ului Loteriei Române, prin contractul cu numărul 17297/14 mai 2007, compania condusă de conservatoarea Liliana Ghervasuc Mincă aloca suma de 7.000 de euro către Asociația pentru Protecția Cetățeanului (APC), condusă de colegul său de partid, Cristian Popescu. Banii erau destinați, conform mențiunii de pe site-ul instituției, "consolidării sistemului de protecție și siguranță a cetățeanului prin editarea unui Mini-Ghid al Cetățeanului European".  Ghidul, de fapt o filă A4 tipărită față-verso și pliată în trei, conține, în principal, o colecție de adrese și numere de telefoane ale instituțiilor mai importante ale administrației centrale și ale direcțiilor acestora din Capitală. Contactat de Mediafax, Cristian Popescu a afirmat că a beneficiat de o serie de avantaje politice de pe urma editării ghidului, dat fiind că la secțiunea dedicată Asociației există și o poză de-a sa. Cu toate acestea, a ținut să precizeze că există chitanțe pentru "orice leu cheltuit", deoarece bănuia că această problemă va fi ridicată "mai devreme sau mai târziu". Pe lângă banii acordați APC, compania Loteria Română, condusă de Liliana Mincă, a mai acordat o sponsorizare de 10.000 de lei echipei de oină a Clubului Sportiv "Straja" și alți 25.000 de lei pentru "susținerea bunei organizări a concertului aniversar ÇPhoenix – 45 de aniÈ", dar și diverse sume de bani unor alte ONG-uri pentru organizarea de diverse simpozioane și conferințe. Potrivit site-ului Loteriei Naționale, acțiunile de sponsorizare se realizează în urma selecției solicitărilor de sponsorizare primite de CN Loteria Română SA, realizată de Comisia de analiză și selecție constituită la nivelul companiei, și a aprobării de către directorul general sau Consiliul de Administrație al CNLR SA, după caz.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.