Acasă Actualitate Disco si manele in casa parohiala

Disco si manele in casa parohiala

DISTRIBUIȚI

La biserica -Sfintii Apostoli Petru si Pavel-, din centrul orasului Calimanesti, una din anexele casei parohiale a devenit, spre disperarea enoriasilor, disco-bar. Artizanii acestei idei sunt doi preoti care, invocand ratiuni de natura economica, ignora legile ortodoxiei si ale bunului-simt.


Construita din 1920, biserica a fost prevazuta si cu o casa parohiala, care ulterior a fost nationalizata. In urma cu cativa ani, parintele Luca Dumitrascu a cerut Primariei Calimanesti ca anexa respectiva sa se reintoarca in patrimoniul parohiei. Cu toate ca nici in arhiva bisericii, nici in cea a Primariei nu au fost gasite acte care sa dovedeasca acest lucru, conducerea Primariei a emis, totusi, un document prin care a atribuit parohiei si acest imobil. Un gest crestinesc. In cele din urma, deoarece -casa parohiala inclusiv anexa au fost construite prin contributia tuturor enoriasilor din Calimanesti-, dupa cum a declarat preotul paroh Luca Dumitrascu, imobilul a intrat in patrimoniul celor doua biserici din Calimanesti: -din deal- si -din vale-, asa cum le numesc locuitorii.

-Ani de-a randul, aceasta anexa a fost depozit de incaltaminte, depozit de bauturi, dar nimeni nu s-a ingrijit de starea ei, asa incat a ajuns o ruina. Pana la urma, am gasit doi patroni care au investit si au reusit sa realizeze ceva-, povesteste preotul Luca Dumitrascu. Dupa aproximativ sase luni de munca, cei doi investitori au transformat cladirea in sala de Internet si disco-bar. Cele doua parohii existente in orasul Calimanesti primesc lunar o chirie de aproximativ 11 milioane de lei, bani -pe care ii folosim la achitarea taxelor catre stat (curent electric, incalzire), dar si pentru zugravirea bisericii. Ce sa facem? Decat s-o lasam sa se distruga…-, se justifica parintele Dumitrascu.

Manele si scandal langa Sfantul Altar

Intrebati daca ii deranjeaza sau nu ca la cativa metri de biserica (aproximativ 10) exista un disco-bar, enoriasii din Calimanesti s-au aratat indignati fata de solutia gasita de preoti: -Nu mi se pare normal ca la cativa metri de sfantul altar sa se cante manele. Cred ca ar fi fost mai bine daca in incinta acestei cladiri ar fi functionat o gradinita, un cabinet medical sau chiar un magazin alimentar, dar nu o carciuma-. Cu toate ca atat patronul disco-barului, cat si preotul Luca Dumitrascu sustin ca -barul nu deranjeaza pe nimeni-, deoarece acolo -nu se intampla nimic rau, nimic indecent-, cu totul alta parere au locatarii din jur. Nemultumirile lor cu privire la zgomotul infernal pe care sunt -obligati- sa-l auda aproape in fiecare noapte le-au exprimat si in numeroasele reclamatii inaintate la Primarie, Politie si chiar la Prefectura Valcea.

-Este ingrozitor. Camera copilului nostru se afla chiar vizavi de bar. Noaptea este un adevarat cosmar-, ne-a spus Monica D., una dintre locatarele blocului aflat in vecinatatea barului. -In afara boxelor care urla, suntem deranjati si de betivii care se incing si ies din bar. Nici nu va puteti da seama ce fac, ce cuvinte ne este dat sa auzim. Este ingrozitor ca la ora 3 noaptea sa te trezesti din cauza sticlelor sparte sau a tipetelor si injuraturilor. Avem si noi copii…-, a spus presedintele Asociatiei de Locatari.

Biserica cu foloasele, Liceul Economic cu ponoasele

Peste strada de respectivul disco-bar se afla Grupul Scolar Economic Administrativ si de Servicii, pe scurt Liceul Economic, unde invata, in majoritate, fete.-Iarna, cand se intuneca mai devreme, profesorii din clasele de la strada abia isi tin cursurile. Muzica se aude atat de tare incat perturba activitatile scolare. Noi nu putem face nimic. Exista totusi o lege care spune ca in apropierea unitatilor de invatamant si a lacasurilor de cult este interzisa functionarea barurilor, a discotecilor… Pana cand autoritatile locale vor lua masuri pentru a remedia aceasta situatie, la Calimanesti, la 10 metri de sfantul altar al Bisericii -Sfintii Apostoli Petru si Pavel-, se vor auzi in continuare manele si cantece de petrecere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.