Home Actualitate DNA cere redeschiderea dosarului în care Urdăreanu l-a denunțat pe Gabriel Oprea...

DNA cere redeschiderea dosarului în care Urdăreanu l-a denunțat pe Gabriel Oprea pentru o mită de 500.000 de EURO dată de patronul UTI la solicitarea lui Maior

DISTRIBUIŢI

DNA solicită redeschiderea dosarului lui Gabriel Oprea la ÎCCJ în urma denunțului lui Tiberiu Urdăreanu, patronul firmei UTI, prin care acesta susținea că i-a dat 500.000 de Euro mită lui Gabriel Oprea la solicitarea șefului SRI George Maior pentru a avea protecția serviciului. Mita s-ar fi dat chiar în sediul SRI.

Dosarul are termen pe 31.05.2019.

Tiberiu Urdăreanu a fost ofițer la Institutul de Cercetări Militare de la Clinceni și este fiul fostului general de armată Tiberiu S. Urdareanu, fostul șef al Direcției de tancuri din Ministerul Apărării Naționale și personaj controversat al evenimentelor din 1989 când tancurile sale au trecut peste baricada de la Universitate, ucigând revoluționarii din stradă. Dl. GOE (aka Tiberiu Urdăreanu) a reușit să-și treacă în CV studii superioare, absolvind două facultăți la 44 și 45 de ani, ceea ce nu l-a împiedicat însă să ruleze prin firmele sale o mare parte din banii statului român. Doar era și băiatul lui tata și știa și să dea șpăgi. Urdăreanu este judecat pentru o mită de 7.000.000 de RON dată fostului primar al Iașiului. Tot Urdăreanu l-a denunțat și pe Ludovic Orban pentru mită dar președintele PNL a fost achitat definitiv. Tiberiu Urdăreanu a fost membru al conducerii UNPR din anul 2012, fiind președinte al Departamentul energie, resurse și politici industriale din UNPR, partidul condus de vicepremierul Gabriel Oprea.

Tiberiu Urdăreanu, un personaj extrem de puternic, figura in 2014 pe locul 46 in TOP 300 Capital, cu o avere evaluată la 98-100 de milioane de euro făcută din afaceri cu statul.

CITEȘTE ȘI Tiberiu Urdăreanu mai tare ca Sebastian Ghiță la contracte cu statul pe IT?

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.