Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar l-a sesizat ieri pe preşedintele Traian Băsescu pentru ca acesta să ceară urmărirea penală faţă de Miron Mitrea, fostul ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţelor în perioada decembrie 2000 – iunie 2003 şi fost ministru al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada iunie 2003 – decembrie 2004.
Urmărirea penală cerută de DNA este pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două în legătură directă cu infracţiuni de corupţie.
Potrivit unui comunicat transmis ROMPRES de DNA, sesizarea adresată şefului statului are la bază prevederile art. 12, art. 16 alin. 2 şi art. 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată, şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 5 iulie 2007.
Este pentru a doua oară de la începutul acestei săptămâni când comisia specială pentru răspundere ministerială de la Palatul Cotroceni este chemată să se întrunească pentru a analiza cazul unui fost demnitar, după ce acum două zile DNA l-a sesizat pe şeful statului statului în cazul fostului premier Adrian Năstase.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















