Emilian Cutean, -hulitul- presedinte al Comisiei parlamentare a revolutionarilor, a declarat, ieri, la Alba Iulia, ca sub o patrime din revolutionarii inregistrati in Romania si-au preschimbat certificatele de revolutionar, desi termenul expira la sfarsitul acestui an. -Din cei 27.000 de revolutionari, doar 6.000 si-au preschimbat vechile certificate de revolutionar, desi aceasta actiune a inceput in urma cu peste doi ani. S-a schimbat modalitatea de preschimbare, am inteles ca acum trece un dosar prin cinci comisii, prin cinci maini (…) E normal ca cei nemultumiti, restul de 21.000, sa aiba un adversar, o persoana pe care sa dea vina si din pacate eu sunt aceea, pentru ca eu am inceput nebunia cu preschimbarea-, a spus Cutean, acuzand modificarile aduse modalitatii de preschimbare. Parlamentarul s-a declarat nemultumit de faptul ca revolutionarii il acuza de acesta intarziere de preschimbare a certificatelor si sustine ca el nu are in prezent nici o atributie in acest sens, iar comisia pe care o conduce verifica doar contestatiile si avizeaza propunerile facute de Secretariatul de Stat pentru Revolutionari din Guvern. Potrivit lui Cutean, in aceasta perioada, Comisia parlamentara a revolutionarilor se confrunta cu sute de contestatii neintemeiate din partea revolutionarilor sau a altor persoane care contesta eliberarea unor certificate de revolutionar. (A.M.B.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















