Dupa sefii si rudele celor trei ziaristi rapiti la Bagdad, a venit randul cetateanului romano-sirian Mohamed Yassim sa fie audiat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul in care Omar Hayssam este acuzat de constituirea si finantarea grupului terorist care i-a sechestrat pe Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian in Irak.
Vicepresedintele Uniunii Arabilor din Romania, Mohamed Yassim, despre care se stie ca s-a aflat printre cei 10 negociatori plecati la Bagdad pentru a obtine eliberarea jurnalistilor romani, a fost citat de procurori de doua ori pana acum in dosarul -rapirii-, fara ca acesta sa-si manifeste insa interesul pentru lamurirea aspectelor legate de interventiile sale in Irak. Abia luni seara, in jurul orei 18.30, doctorul Yassim s-a prezentat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde a povestit, mai mult de doua ore, modul in care s-a intalnit cu presedintele la Cotroceni, dupa ce s-a aflat ca jurnalistii au fost rapiti, precum si imprejurarile in care a plecat la Bagdad. Numele lui Yassim a fost mentionat si de Omar Hayssam, care a sustinut ca, dupa ce a aflat despre rapire si i s-au cerut bani in schimbul eliberarii, a vorbit cu doctorul sirian pentru a avea acces la Cotroceni. La finalul crizei ziaristilor, chiar seful statului a mentionat intalnirea, in 29 martie, dintre consilierul de stat Constantin Degeratu, Omar Hayssam si Mohammed Yassim, pentru ca mai apoi sa aiba o intalnire privata cu Yassim pe tema crizei ostaticilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















