Acasă Actualitate Document: Streinu Cercel vrea Guvernul lui anti-pandemie care va asigura „fiecăruia după...

Document: Streinu Cercel vrea Guvernul lui anti-pandemie care va asigura „fiecăruia după nevoi” după ce se va interzice circulația

DISTRIBUIȚI

Într-un document emis de Institutul Matei Blaș condus de profesorul Streinu Cercel, acesta imaginează o lume ireală în care nu se mai circulă pe stradă necontrolat, persoanele de peste 65 de ani – vor fi ținute SINGURE/CU PERSOANE DE ACEEAȘI VÂRSTĂ, IZOLATE LA FEL în aceeași casă – indiferent cum se cheamă conceptul ”casă” – propria locuință, locuință de vară, apartament închiriat etc., respectiv dacă nu au unde – instituționalizați prin rechiziționare de hoteluri etc.
Pentru cei din grupa de vârstă 40-65 de ani:
1. Izolare totală acolo unde este posibil (în cazul activităților de serviciu neesențiale pentru
funcționarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă).
2. Decalarea programului de lucru astfel:
a. persoanele între 40-65 de ani vor începe primii programul de lucru – de la 7.30
(pentru că sunt la risc și în acest fel vor fi mai puțin expuși, găsind terenul curat,
igienizat)
b. persoanele sub 40 de ani: vor începe programul decalat cu cel putin 2 ore, de la 9.30.

În același document pe care îl puteți citi integral AICI 

Cercel cere constituirea GUVERNULUI Anti-Pandemie
„2. Guv anti-Pandemie va fi format din câte un membru cu funcții de conducere – specialist –
din fiecare minister actual
3. Toate deciziile pe minister se iau si se execută în aceiași zi.”, se arată în document.

„Toți cetățenii fără locuri de muncă active trebuie să stea acasa 8-10 săptămâni
Ceilalți merg la muncă cu un program modificat ca mai sus pe grupe de vârstă.
Toți ceilalți cetățeni – fac curat în case.
Guvernul va sigura tot – după principiul ”Fiecăruia după nevoi”.
Atfel spus:
Costurile cu:
• Energia electrică
• Apă
• Canal
• Salubrizare
• Aprovizionare cu alimente, medicamente, elemente sanitație personală”, se mai arată în document.

Citiți propunerea lui Cercel. 

20 COMENTARII

  1. Sa se autosesizeze cineva de la un spital de psihiatrie in legatura cu acest caz patologic.
    – tulburari de persoanlitate repetate
    – momente repetate de delir, paranoia
    Acolo iti este locul „dupa nevoi” unde nimeni nu o sa te stinghereasca si sa poti discuta cu alte „personalitati” de tip: Napoleon, Hitler samd ce se cunosc in cazuistica de specialitate.

  2. A luat-o razna.
    De fapt nu mai e mult si o luam razna cu totii.
    Vezi stomatologul canadian din NS care a iesit cu pusca si a vanat numa vreo 17 din semenii lui.
    Bine ca noi nu avem pusti.

  3. Ptiu, am citit mai de amănuntu! Cercel EDITAT, trage cu tunu, împușcă ratele și mănâncă matele! Programul Vacanta Mare! Cine l -a scris, bre, Mugur Mihăescu! Doamne cu puterea ta! Și Cercel asta conduce un spital! Fugiți cat mai puteți!

  4. Asa se intampla cand lasi micii carcalaci sa tot creasca. Se fac mari si mai mari.
    Individul asta daca era trasnit bine cand cu aberatiile de gripa aviara cand a omorat gainile oamenilor, pe vremea cand vorbea de milioane de morti, probabil acum „Institutul” Matei Bals ar fi fost o piatra de temelie a statului Roman nu tribuna de dezinformare/intoxicare. Marele profesor a fost penibil. S-a fasait ca ultima toapa. Fara scuze, fara explicatii, a stat cuminte o perioada. Pana la gripa porcina, cand iar s-a fasait. Dupa aia in februarie vorbea despre cat de usoara este noua gripa chinezeasca. Marele profesor nu le nimereste de loc. Dar… el este persistent. Daca nu-l zboara nimeni pentru incompetenta…..

    Un articol anti-carcalac, mai vechi dar scoala de investigatie pt ziaristi:
    https://www.riseproject.ro/articol/institutul-de-boli-inventate/
    Daca era carcalacul intrebat ce e cu „optimizarea” ICM-ului, sau ce e cu banii de la companiile farmaceutice, la ora asta nu ar fi avut astfel de pusee genocidare.

    Este evident ca omul este spion strain cu misiunea de a crea moarte si haos. Maine probabil ii invita pe rusi sa ne salveze.

  5. Sunt curios cine îl plătește pe acest așa zis doctor, se pare totuși că aveau dreptate alții când au făcut diferite afirmații la adresa lui.

  6. Omul asta nu are peste 65 de ani ?, caci nu doar ca nu este izolat ci da lectii despre ce si cum sta treaba cu virusul asta dupa ce la inceput cand a aparut coronavirusul a declarat in fata presei ca virusul asta este mai usor decat o gripa.
    Ma profesore daca erai un om cu caracter dupa ce ai facut asa o declaratie te duceai acasa,dar nu tu esti perseverent si continui in prostie.

    • Este nascut candva in 1956.
      Deci anul acesta face (sau a facut) 64 ani.
      Dar comparat cu alte specimene de la UMF Bucuresti este „parfuuuuum”
      Tot UMF Bucuresti a devenit o cloaca de astfel de indivizi.
      Au distrus scoala medicala romaneasca.
      Sa primesti studenti de nota 1 numai ca platesc 5-6000 euro taxe/an
      S-a sesizat cineva?
      Nereguli grave sub acoperirea „autonomiei universitare.
      Si numai aici.
      Vai de noi!

  7. Printre primele simptome ale infectiei cu Covid se numara oare si tulburarile psihice grave ?!! Mai nou? Poate la Cercelus s-a lipit Covidu’ ditect pe materia cenusie !

  8. Uitati-va cu atentie la acest profil lombrosian si comparati-l cu al altor „specialisti” din …haznaua politica; veti mai intilini si alti ca el.
    Isi inchipuie ca intreaga tara este supusa dupa cum vrea tovarasu’ gradu’, fiind si un moment prielnic sa-si arate adevaratele intenti.
    Mai usurel cu aceste indemnuri, sfaturi, ce duc spre nicaieri. Nicaieri nu s-au implementat astfel de masuri demente, dar cei ca tine, trebuie sa fiti primii in astfel de „exemple”. Nicaieri, tov. gradu’. De nu se mai poate misca lumea in propria urbe sau, mai rau, sa nu poata sa munceasca. Activitatile Sociale, Culturale, Economice etc. – trebuie sa-si re/inceapa.
    Sau, pesemne , ca-i platesti mataluta si alti acoperiti …din contractele alea cu Statul pe care ti le-au favorizat toate partiduletele politice, alea din fundul curtii.
    Si ca sa inchei. Tovarasu’, prezinti multe carente prin modul tau de gindire, de manifestare in societate, ceea ce s-au confirmat. Ar trebui sa te duci urgent la un psiholog si obligatoriu, la un consult psihiatric !
    Iti inteleg frustrarea, ca vrei sa devi cineva dupa aceasta „uluitoare” pandemie, sa te remarci cu ceva la nivel Global dar pana la acea – treapta – e cale lunga pentru tine; si nici nu va fi.
    Vei ramine o sluga la alte slugi, tovarase gradu’.
    * DOWN *

  9. Ia-ti o vacanta definitiva, parca ai si tu o anumita vartsta ? Sau nu, acel virus cand iti vede fata aia cerata face stanga-n prejur. S-a vazut ce iti debiteaza mintea, numai la masuri obsesiv-autoritare va ganditi, dupa chipul si asemanarea vostra.
    Cum s-a spus, cu siguranta suferi de o tulburarea de personalitate dobandita in copilarie (ai fost abuzat, traumatizat) ori in comunism. Acum cand trebuie sa se relanseze totul, tu revi la acele masuri halucinante, cu accent totalitar.
    Si cam repejor ai conceput acele „masuri de indreptare a populatiei”, le aveai pregatite la sertar ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.