Home Actualitate Doi medici au fost reținuți că nu ar fi îngrijit un pacient...

Doi medici au fost reținuți că nu ar fi îngrijit un pacient ars

DISTRIBUIŢI

Potrivit procurorilor, în perioada 26 – 31 august 2025, ca urmare a transferului unui pacient în Unitatea Funcţională de Arşi – Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni”, suspecta (o femeie în vârstă de 62 de ani), în calitate de medic aflat în serviciul de gardă, ”nu a evaluat corespunzător leziunile traumatice extinse de pe suprafaţa corporală a pacientului ars, omiţând să constate că acesta prezenta arsuri profunde, localizate la nivelul toracelui posterior, pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală”.

”Ulterior, pacientul a fost preluat de suspect, un bărbat în vârstă de 56 de ani, în calitate de medic curant, care, la rândul său, nu a efectuat o evaluare proprie a tegumentelor pacientului şi, pe parcursul internării, nu a schimbat zilnic pansamentele şi nici nu a dispus ca acestea să fie schimbate zilnic de alte cadre medicale”, mai arată procurorii.

Potrivit acestora, ”omisiunile celor doi suspecţi în acordarea îngrijirilor medicale corespunzătoare stării reale a pacientului au avut ca efect neidentificarea şi netratarea chimică şi chirurgicală a arsurilor profunde localizate la nivelul toracelui posterior, ceea ce a condus la deteriorarea rapidă a stării clinice şi, în final, la decesul pacientului, survenit la data de 31 august 2025”.

”În cauză s-a mai stabilit că, în exercitarea atribuţiilor de medic curant, suspectul, urmărind să creeze o aparenţă de conformitate între situaţia clinică reală şi documentele medicale întocmite, precum şi de respectare a standardelor impuse în tratamentul pacienţilor arşi, a inserat date nereale în cuprinsul a două acte oficiale. Astfel, acesta a parafat şi semnat foaia de ieşire din spital, consemnând în mod nereal că pacientul a fost pansat zilnic în sala de operaţii, deşi avea cunoştinţă că, pe întreaga perioadă a internării, pansamentele au fost schimbate doar în trei zile”, se mai arată în comunicatul procutorilor.

Ulterior, suspectul a modificat foaia de observaţie clinică generală a pacientului, înscriind olograf procentul de 72% arsuri din suprafaţa corporală peste procentul anterior, nereal, de 53%, pentru a ascunde omisiunea propriei evaluări a pacientului pe parcursul internării.

”La data de 29.10.2025, cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru o durată de 24 de ore. Cercetările sunt efectuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri”, au mai precizat procurorii.

Poliţişti ai Serviciului Omoruri şi procurori de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au făcut, miercuri, percheziţii la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni” din Capitală.

 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificare, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.