Acasă Actualitate Doi tineri din Siria şi Iran ascunși într-un camion cu saltele, depistaţi...

Doi tineri din Siria şi Iran ascunși într-un camion cu saltele, depistaţi la P.T.F. Calafat

DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat doi tineri din Siria si Iran, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși într-un camion încărcat cu saltele, care era condus de un cetăţean turc.

În această dimineaţă, la ora 03.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean turc la volanul unui camion, înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, saltele, din Turcia cu destinaţia Polonia.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit ascunse, în compartimentul de marfă, două persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt din Siria şi Iran, cu vârsta de 17 respectiv 22 de ani. Aceştia au declarat că s-au urcat în remorcă în Bulgaria, fiind ajutaţi de un cetăţean a cărui identitate nu o cunosc, fără ştirea şoferului, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, șoferul camionului a susţinut că nu avea cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferul şi cei doi tineri au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.