Acasă Actualitate Dominic de Habsburg vrea și 110 hectare din pădurile Branului

Dominic de Habsburg vrea și 110 hectare din pădurile Branului

DISTRIBUIȚI

Dominic de Habsburg (foto), proprietarul Castelului Bran, revendică o suprafață de circa 110 hectare de pădure în zona localității Bran, în momentul de față dosarul de restituire depus la Primăria Bran fiind în curs de soluționare, a declarat pentru Mediafax, Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg.
După ce, în mai 2006, Castelul Bran a fost retrocedat proprietarului de drept, Dominic de Habsburg, acesta așteaptă în prezent revendicarea unei suprafețe de 110 hectare de pădure în zona Bran, pentru care a fost depusă o revendicare încă din data de 30 noiembrie 2005. Potrivit avocatului lui Dominic de Habsburg, dosarul a fost între timp completat, în prezent așteptându-se decizia Primăriei Bran, care trebuie să se pronunțe în acest caz.
"Cererea a fost depusă în baza Legii 1 din 2000 (pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, n.r.), modificată prin Legea 247 din 2005, la Primăria din Bran. Noi sperăm ca cererea referitoare la păduri să fie soluționată în cursul acestui an. Când am avut ultimele discuții la Primărie, în urmă cu o lună – două, am fost asigurați că dacă dosarul de restituire este complet, se va da curs solicitării. Din perspectiva noastră, dosarul este complet, deci așteptăm restituirea", a explicat avocatul Corin Trandafir, de la firma de avocatură Rubin Meyer Doru & Trandafir, reprezentantul intereselor familiei Habsburg în România.
Avocatul a mai precizat că Dominic de Habsburg mai are de revendicat o serie de terenuri mai mici, tot în zona Bran.
Pe de altă parte, primarul Branului Gheorghe Hermeneanu a declarat pentru Mediafax că știe de existența acestei cereri de restituire, dar nu poate da detalii întrucât este în concediu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.