Home Actualitate Dosar penal pentru părinții copilului de doi ani ajuns la spital în...

Dosar penal pentru părinții copilului de doi ani ajuns la spital în comă alcoolică

DISTRIBUIŢI

Duminică seara, un copil în vârstă de doi ani, din localitatea vasluiană Cioatele, a fost adus la spital în comă alcoolică și cu hipotermie. Atunci  echipajul medical nu a reușit să afle care au fost împrejurările în care puștiul a ajuns într-un asemenea hal. Iar asta s-a întâmplat din cauză că atât părinții micuțului cât și persoana care a apelat numărul de urgență 112 se aflau într-o stare avansată de ebrietate. Joi, la câteva zile de la acel eveniment neașteptat, polițiștii vasluieni au întocmit un dosar penal pe numele părinților copilului pe care îi acuză de rele tratamente aplicate minorului. MEDIAFAX anunță că, în primele declarații date polițiștilor la patru zile de la incident, mama copilului susține că fiul ei a băut accidental dintr-o cană cu vin, lăsată pe masă în momentul în care ea a părăsit locuința pentru un interval scurt de timp. Inițial, femeia le spusese cadrelor medicale de pe ambulanță că ea a fost cea care i-a dat de băut copilului. În plus, femeia a mai susținut în fața polițiștilor că atunci cînd a revenit,  a observat că fiului său îi este foarte rău și, în consecință, a sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță. Conform unor declarații oficiale, în paralel cu cercetările desfășurate de polițiști, reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Vaslui își vor continua ancheta în acest caz, urmând ca în final să solicite, în instanță, separarea copilului de mediul familial. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.