
Ieri s-a desfășurat încă o rundă a războiului ce se duce în jurul Realității, ciomagul media al lui Sorin Ovidiu Vîntu. A avut loc întrunirea AGA a Realitatea Media, în care slugile supuse ale lui Vîntu încearcă să-și servească patronul stråns cu ușa din cauza gurii sale bogate și a vechilor obiceiuri de infractor educat în mediile țigănești, după cum se lăuda chiar el. Conflictul dintre golănașul bătrån și golănașul mai proaspăt, Sebastian Ghiță, a intrat în faza pe AGA.
Adunarea generală a acționarilor Realitatea Media a fost convocată după ce Consiliul de Administrație al Realitatea Media s-a întrunit, în 6 aprilie, și a decis să ceară AGA Realitatea Media rezilierea contractului cu Asesoft, după ce au avut loc rundele de „convorbiri“ cu nuanțe contodente dintre Ghiță și Vîntu, care i-a pretins acestuia „taxă de șmecher“ de două milioane de euro cash în månă, ca să-i asigure liniștea, cum se practică în mediile țigănești.
În 3 aprilie, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că un partener „mai neserios“ ca Sebastian Ghiță „nu poate să existe“, precizând că ia în calcul convocarea Adunării Generale a Acționarilor Realitatea Media pentru rezilierea contractului cu Asesoft. Vîntu a făcut această declarație în contextul în care membrii Consiliului de Administrație al Asesoft au anunțat în urma amenințărilor care le-au fost adresate că vor depune plângeri penale împotriva lui Sorin Ovidiu Vîntu și a asociaților săi de genul lui Neluțu Legiune. „În cadrul unor discuții extrem de tensionate, legate de managementul și activitatea editorială a trustului Realitatea Media, domnul Sorin Ovidiu Vîntu și asociații săi au insistat să schimbăm condițiile contractului de management și să semnăm un act adițional care să le permită exercitarea de ingerințe în activitatea editorială. A fost realmente surprinzător pentru noi să constatăm că, în absența unor rezultate în cadrul discuțiilor, domnul Sorin Ovidiu Vîntu și asociații săi au decis să utilizeze metode profund imorale și total în fața legii, precum: șantajul și amenințarea“, se arăta în comunicatul Asesoft Internațional SA.
Au urmat secvențele devenite deja legendare ale „reîmprietenirii“ dintre SOV și Ghiță, apoi lansarea pe piață a unor serii de înregistrări pe care și le-au luat ei între ei, plus arestarea lui Vîntu și eliberarea sa de către judecătorii cărora nu le-a venit să-și creadă urechilor, ascultându-l pe Vîntu cum se lăuda cu trecutul său criminal, pentru a-l frisona pe novicele golănaș de Ghiță, care nu s-a lăsat impresionat în exces, ci i-a pregătit lui SOV o frumusețe de flagrant.
Nedelcu, Freciu și neliniștile lui Ghiță
Ghiță i s-a plâns lui SOV, cu privire la cei doi servi ai săi, că-l incomodează și că-i stârnesc neliniști:
„SOV: Tati, eu am vrut să ne vedem la sugestia lui Ion (Ion Cezar Ilie – zis Nelu Legionaru, killerul lui Vîntu și reprezentantul său în Consiliul de Administrație al Realitatea Media), care a spus că, în ciuda înțelegerilor noastre, tu ești neliniștit.
SG: Păi sunt, din două motive…
SOV: Zi-mi, mamă…
SG: Prietenii mei, cei doi, Freciu și Nedelcu…
SOV: Freciu-i retras pe 27… (AGA)
SG: Am reținut…
SOV: Deci, pe 15 …
SG: Ăsta i-a zis lui Ion: băi, ăștia nu se potolesc… Doi…
SOV: Am vorbit aseară… stop… era Ion de față… Erai de față, Ioane…
SG: Mi-a zis…
SOV: … Să-mi bag p…a, băi, tati, băi, nu pot să-i țin cu căluș la gură, frate!
SG: Nu-i vorba de căluș la gură…
SOV: O secundă. Am făcut scandal aseară, pe telefon – cu toate că n-ar fi trebuit pe telefon… cu Dragoș…
SG: Potolește-te, calmează-te…
SOV: … E pace, nu mai e război, calmează-te, stai dracu’ liniștit…
SG: Da…
SOV: A spus că nu-i adevărat, că el n-a vorbit … (…)“
De la faza refecului în parcare și pe telefon, acum s-a ajuns la nivelul gulere albe, slujbașii lui Vîntu utilizând însă, ca și patronul lor, aceleași tactici ale intoxicării și dezinformării.
Imediat după ședința AGA de miercuri, Dragoș Nedelcu s-a repezit să anunțe într-un interviu publicat de paginademedia.ro că „Sebastian Ghiță a dat ordin firmei de bodyguarzi să nu ne lase să intrăm la Realitatea TV, pe mine și pe Sorin Freciu. Sunt în imposibilitatea de a-mi exercita mandatul de administrator“. Vicepreședintele Realitatea Media a pretins că interdicția dată de Ghiță afectează afacerea „pentru că suntem în discuții pentru afilierea The Money Channel la un important grup internațional“. Și a susținut că el și Freciu îl vor acționa în judecată pe Sebastian Ghiță pentru „prejudicierea imaginii“. Parcă după asocierea numelui său și al lui Freciu cu Vîntu se mai poate vorbi de vreo imagine, alta decât imaginea celor doi cu batista sau cu hidrantul la gură, după preferințe, executând ce-i place lui SOV mai mult, sluj în genunchi. Cât despre Freciu, nu l-am auzit să se declare lezat la imagine după ce Vîntu l-a făcut, conform celebrelor stenograme, „un bou sinistru“. Probabil SOV are motivele sale să-l gratuleze astfel pe Freciu, fie și dacă ne amintim una dintre fascinantele ieșiri publice ale acestuia, care a zăpăcit toți angajații postului Realitatea, cu puțină vreme în urmă, printr-un îmbârligător comunicat în care amesteca poziționările din post în așa fel încât nimeni n-a mai priceput nimic. El a anunțat că va fi președinte executiv al Realitatea Media, dar preia și mare parte din atribuțiile directorului general Realitatea Media, Sorin Enache, care rămâne director general, dar va conduce editorial Realitatea TV, Adrian Ursu își va începe activitatea de director editorial al Realitatea TV, iar Cătălin Popa se va ocupa de proiecte speciale pentru Sebastian Ghiță. Adică Freciu rămânea președintele CA, dar urma să facă treaba directorului general, Enache rămânea director general, dar va fi efectiv director editorial, iar Ursu urma să devină director editorial, dar nu se știa ce va face, pentru că treaba lui urma să o facă Enache. Îmbârligătura a rezolvat-o Ghiță, care i-a dat eject lui Ursu și, probabil, pentru a salva postul de faliment total, ar trebui să le dea eject tuturor – mai ales frecangiilor siniștri.
Cu ipocrizie, Nedelcu îl acuză acum pe Ghiță că aduce deservicii postului Realitatea, falimentată chiar de ei și de managementul lui SOV, și se declară jignit că Sebastian Ghiță l-a acuzat că-i robotizează pe ziariștii trustului, într-o scrisoare către angajații Realitatea TV, în care tânărul golănaș spunea, printre altele, că „mi se pare că dl Vîntu, asistat de colegii Freciu și Nedelcu, vă jignesc in corpore crezând că eu, unul, pot face asta transformându-vă în roboți cuminți“. Dacă asta l-a jignit pe Nedelcu la maximum, în schimb toate celelalte afirmații scandaloase făcute de Vîntu despre propriii angajați se vede treaba că l-au refreșizat. Dragoș Nedelcu nu este chiar un băiat de pe stradă, face parte dintr-o familie ce poartă batistuțe roșii la revere, tatăl său, Constantin Nedelcu, fiind fostul vicepreședinte al Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie (OPSPI) din cadrul Ministerului Economiei, condus de Dan Ioan Popescu, și membru fondator al Asociației Salariaților din SNP Petrom, condusă de Liviu Luca.
Sediul Realității și al lui Dragoș Nedelcu este în blocul Gelsor
Nedelcu a mințit fără a clipi cu obișnuința probabil îndelung exersată în preajma maestrului său în gogomănii, pretinzând că i s-a interzis accesul în postul societății Realitatea, unde și-ar avea cică sediul administrativ. Sediul Realitatea este în cu totul altă parte, nu în clădirea postului, ci în blocul Gelsor, așa după cum „Curentul“ a menționat cu mai multă vreme în urmă. Sediul Realitatea Media SA se află la etajul 2 al blocului Gelsor, alături de „Way I Do International“ SRL, exact acolo unde se aflau birourile lui SOV în perioada funcționării Gelsor, afacerea de la care a pornit țeapa FNI.
În clădirea cunoscută și sub numele de „blocul Gelsor“, Sorin Vîntu și-a instalat, la începutul anului 2000, cartierul general al afacerilor. El preluase clădirea de la SIF Moldova și își mutase acolo sediul central al tuturor firmelor importante din grupul Gelsor. Erau acolo, printre altele, Grupul Gelsor SA (etajele 1, 2, 3), Grupul Financiar Gelsor (et. 1). Blocul Gelsor a fost cumpărat de Gelsor Network în 2001, a fost gajat către BID, vândut apoi către Poșta Română și a revenit în grupul SOV ca urmare a unei înțelegeri dintre Poșta Română și Petromservice SA. După revenirea blocului Gelsor la grupul controlat de Sorin Ovidiu Vîntu, firmele acestuia au reapărut, ca ciupercile după ploaie, cu alte nume, în aceleași locații. Cea mai proaspătă dintre firmele al căror sediu este în blocul Gelsor se numește „Way I Do International“ SRL și aparține lui Ionuț Codrin Vîntu (95%) și Ioanei Vîntu (5%). Firma, administrată de fiul lui SOV, are sediul la etajul 2 al blocului, ușă în ușă cu biroul lui Dragoș Nedelcu. De altfel, urmașii lui Vîntu și-au mai înregistrat alte trei firme la aceeași adresă: Online Business & Consulting SRL (Ioana Vîntu) la etajul 4, Primo Baby International SRL (Ionuț Vîntu) la etajul 6 și Exotic Smoothie (Ionuț Vîntu) tot la etajul 6. La etajul 3 este sediul firmei Newsin Rating Agency, iar la etajul 1 încă mai figurează Delta Asigurări SA.
Tot aici figurează și Imobiliar Network, fosta Gelsor Network, și se mai află și sediul firmei altui golănaș cu gura plină de batiste folosite, Cozmin Gușă, care a întemeiat firma SOCO Dezvoltare & Management alături de Sorin Vîntu. După retragerea lui SOV, sătul de consultanța lui Gușă, că nu picau banii, probabil, și-a mutat sediul la o altă adresă. Acum Gușă dă târcoale prin Chișinău, în jurul dragilor săi kaghebiști pe stil nou, iar Vîntu, să sperăm că-și va găsi odihna într-un nou sediu, mai răcoros.George Roncea
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















