Home Actualitate După ce s-a făcut de râs cu ferma de troli a lui...

După ce s-a făcut de râs cu ferma de troli a lui Geoană, Ciolacu spune că e foarte bine că s-a întâmplat așa

DISTRIBUIŢI

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, la Arad, că „este foarte bine” că a lansat discuţiile în spaţiul public legate de presupusa „fermă de troli” care ar lucra pentru candidatul la Preşedinţie Mircea Geoană, pentru că astfel instituţiile statului fac verificări şi se monitorizează toată campania electorală.

Declarația lui Ciolacu este cu atât mai stupidă cu cât toate instituțiile care „investighează” sunt subordonate premierului.

Întrebat de jurnalişti, în timpul unei vizite la Astra Vagoane Călători Arad, când va veni cu informaţii concrete despre presupusa „fermă de troli”, premierul a răspuns: „Urmează. Nu trebuie să vin eu, trebuie să vină statul român, am vorbit şi azi dimineaţă cu ministrul Digitalizării, este implicată şi ANCOM, mai mult ca sigur în perioada următoare. Oricum, este foarte bine că s-a întâmplat acest lucru, ca să închidă şi suspiciunile şi să fie o monitorizare pe toată perioada campaniei, mai ales că vedem ce s-a întâmplat în mod special în Republica Moldova şi sperăm ca doamna Maia Sandu să câştige mâine (alegerile prezidenţiale – n.r.)”.

Întrebat dacă îşi păstrează declaraţia potrivit căreia există o „fermă de boţi”, Marcel Ciolacu a spus că \”\”statul va aduce alte lămuriri\”\”.

Legat de acest subiect, premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri că există anumite informaţii despre o clădire din Bucureşti unde funcţionează o fermă de troli care ar activa în favoarea lui Mircea Geoană, iar autorităţile ar trebui să verifice.

În replică, Elena Lasconi i-a cerut premierului să sesizeze Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) pentru a opri fermele de troli sau \”\”să facă verificări serioase legate de felul în care Mircea Geoană îşi desfăşoară campania în online\”\”.

DNSC a anunțat că nu există nicio fermă de troli în România.