Acasă Actualitate Elevii Liceului de Coregrafie Floria Capsali vor protesta, miercuri, în fața Guvernului

Elevii Liceului de Coregrafie Floria Capsali vor protesta, miercuri, în fața Guvernului

DISTRIBUIȚI

 

Elevii Liceului de Coregrafie Floria Capsali din București vor susține miercuri, în Piața Victoriei, vizavi de Guvernul României, două ore de studii de balet în stradă, scopul fiind obținerea unui spațiu „decent” în care tinerii „să-și poată desfășura pregătirea de specialitate”. Alături de copii se vor afla profesori, părinți și iubitori ai baletului, evenimentul urmând să aibă loc în intervalul orar 13,00-15,00, se arată într-un comunicat remis marți AGERPRES de asociația și comitetul de părinți ale liceului. „Recurgem încă o dată la această formă de protest pentru a trage un semnal de alarmă, deoarece toate demersurile pe care le-am întreprins de la începutul acestui an și până acum la toate instituțiile abilitate (Ministerul Învățământului, Ministerul Culturii) au rămas fără niciun rezultat”, se arată în comunicat. Organizatorii evenimentului spun că sprijin în aceste demersuri au avut doar din partea primarului general Sorin Oprescu, a directorului Direcției pentru Investiții din PMB, Bogdan Hreapca, iar din partea Guvernului sprijin au primit doar din partea consilierului premierului Corneliu Vișoianu. „De către aceștia ne-a fost oferită clădirea Sălii Omnia ca formulă provizorie prin care copii să poată avea din toamnă un spațiu adecvat. În acest stadiu demersurile noastre au fost blocate nejustificat de Ministerul Culturii, care refuză în mod categoric să cedeze acest spațiu în favoarea Liceului de Coregrafie Floria Capsali. În momentul de față clădirea Sălii Omnia este depozit de materiale și recuzită, fiind inutilizată de mulți ani”, se mai arată în comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.