Rezultatele slabe obținute de anumite partide la alegerile locale au condus deja la demisii în teritoriu. Astfel, președintele organizației municipale a PNL Suceava, Angela Zarojanu, care a candidat pentru funcția de primar, a anunțat ieri că a demisionat din funcția de conducere a organizației, pentru că rezultatul obținut, de 8,52% din voturi, este nemulțumitor față de potențialul liberalilor în municipiu. Zarojanu a mai afirmat că vicepreședinții organizației municipale PNL și-au înaintat demisiile și că, în consecință, Biroul Municipal PNL Suceava este dizolvat. Nici în PD-L Zalău situația nu este roz. Candidatul PDL la Primăria Zalău, viceprimarul Dorel Labo, care s-a clasat al treilea după candidatul PNL și cel al PSD, și-a dat demisia din partid, renunțând și la funcția de consilier local, pe care ar fi putut-o ocupa, nemulțumit de rezultatele obținute la alegeri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















