Ziarul „European Voice“, parte a grupului media britanic The Economist, susține că Serviciul romån de Informații Externe (SIE) este foarte informat cu ce se întåmplă în Moldova și întreține relații bune cu serviciile omoloage din Serbia. Pe de altă parte, serviciile similare din Ungaria, preocupate de etnicii maghiari din străinătate, spionează Romånia și Slovacia, cu toate că nu ar trebui deoarece sunt toate state membre ale NATO. Articolul vine să dezvăluie amănunte din culisele serviciilor secrete europene în contextul celui mai mare scandal de spionaj dintre SUA și Rusia de la finele Războiului Rece. Materialul intitulat „Adevărații spioni își fac griji pentru cheltuieli, și nu cu spionajul“ face o radiografie a artei spionajului concluzionånd că realitățile din teren sunt de multe ori împånzite de birocrație și mai puțin de acțiune spectaculoasă demnă de filmele cu spionul britanic James Bond. În argumentația sa, autorul spune că spionii lucrează îndeosebi cu informații care sunt deja publice. Pe baza acestor constatări, presupuneri, zvonuri, și nu a unor informații secrete, autorul – despre care „The Economist“ spune că ar fi corespondentul său din Europa Centrală și de Est – face o scurtă hartă a activităților serviciilor speciale din această parte a Europei. În finalul articolului, jurnalistul scrie că spionii sunt mai degrabă preocupați cu pensii, promovări, cheltuieli și în unele cazuri de afacerile lor comerciale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















