
Antonie Solomon, fost primar al Craiovei și în prezent senator PPDD, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu executare, împreună cu afaceristul Cornel Penescu. Decizia a fost luată vineri de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, într-un dosar de corupție, și este definitivă. Contactat de jurnaliști, fostul edil a declarat că se află la București, dar se va duce la Craiova să se predea, pentru a fi încarcerat.
Chiar și ultimul ceas, Antonie Solomon și-a reafirmat nevinovăția. "De ce aș mai comenta? Eu am spus că dacă 99 de persoane vinovate sunt achitate, n-am o problemă, dar dacă o singură persoană nevinovată e condamnată, e o problemă cu justiția din țara asta. Sunt nevinovat", a conchis Solomon.
Antonie Solomon, Cornel Penescu și alte două persoane au fost condamnate la aceleași pedepse, pe 11 iulie, la completul de trei judecători ai Instanței Supreme. Inculpații au făcut recurs, care a fost respins vineri de un alt complet al Curții de Casație, astfel că au rămas în vigoare condamnările pronunțate la judecata dosarului pe fond.
Solomon a primit 50.000 de euro de la Cornel Penescu, acționar principal al firmei PIC din Pitești, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova. Magistrații au dispus și confiscarea mitei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















