Palatul Victoria va fi extins în următorii trei ani, pe o suprafaţă aproape dublă comparativ cu spaţiul ocupat în prezent, fondurile pentru această investiţie fiind estimate la 128,7 milioane lei (aproximativ 38 milioane euro), au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Lucrările vor fi derulate pe parcursul a trei ani, cu perioadă care ar putea fi prelungită în caz de necesitate, au afirmat sursele.
În fişa investiţiei, inclusă în bugetul Cancelariei premierului, se arată că -valoarea rămasă de finanţat- aferentă proiectului este de 128,7 milioane lei, eşalonată pe trei ani, respectiv 875.000 lei în 2007, 102,3 milioane lei în 2008 şi 25,5 milioane lei în 2009. Fondurile pentru construcţie vor fi asigurate de la bugetul de stat.
Pentru studiul de fezabilitate au fost alocate în 2004, trei miliarde de lei vechi.
La finalul lucrărilor, Palatul Victoria va avea o arie desfăşurată de circa 43.000 metri pătraţi, faţă de suprafaţă actuală de 26.000 metri pătraţi inclusiv anexele.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















