
Camera Deputaților a adoptat legea pentru aprobarea unei ordonanțe de urgență a Guvernului care modifică prevederile referitoare la transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.
Actul normativ încearcă spargerea monopolului pe care unele firme de taxi, cu rădăcini adânci în spectrul politic, le dețin pe aeroporturi. Conform noilor reglementări, autoritățile fiecărui aeroport vor stabili o zonă specială pentru taxiuri, numărul de locuri urmând să fie decis în funcție de numărul de pasageri. Taxiurile își vor câștiga dreptul de a opera în aeroporturi prin licitație, condițiile fiind stabilite de aceleași autorități aeroportuare în funcție de anumite condiții tehnice, cum ar fi capacitatea portbagajului. Tot autoritățile vor reglementa și un preț maxim pe care taximetriștii vor avea voie să îl practice. Legea mai prevede prelungirea până la 31 martie a termenului până la care pot fi preschimbate autorizațiile de taximetrie.
Legea vine în contextul suspiciunilor create după ce, în ianuarie 2004, a avut loc licitația prin care o singură firmă a câștigat serviciile de taximetrie de pe Aeroportul "Henry Coandă" din Otopeni – Fly Taxi, în spatele căreia presa susține că s-ar afla liderul pesedist Miron Mitrea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















