Home Actualitate „Felix”, trădat de Otilia cu conu?óÔé¼Ôäó Costache

„Felix”, trădat de Otilia cu conu?óÔé¼Ôäó Costache

DISTRIBUIŢI

Nuvela „Enigma Otiliei“ a iscat, cu circa doi ani de zile în urmă, un mare război între marii capitaliști ai României îmbogățiți în special din afacerile cu statul, Felix-Mircea Voiculescu și conu’ Costache Patriciu. De data aceasta însă triunghiul amoros s-a trasat între Voiculescu, Patriciu și, inevitabil, Tribunalul București. Ca și în opera lui George Călinescu, bătălia s-a dat pe „Otilia“, de data asta în tribunal, acolo unde Felix a revendicat opera literară ca aparținând Antenelor sale, care ar deține drepturile de autor. Moș Costache însă nu a fost de acord, așa că ei și-au dat întâlnire în justiție, loc eludat frecvent în trecut de cei doi parveniți. Astfel, Tribunalul București a dat ieri câștig de cauză companiei Adevărul Holding în litigiul cu trustul Intact Media Group. Diferendul făcea referire la editarea și comercializarea cărții „Enigma Otiliei“, decizia instanței putând fi contestată, în termen de 15 zile. Pe 8 iunie, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantele SC Editura Intact și Editura Litera Internațional, constatând totodată nulitatea contractelor 113/27 ianuarie 2009 și 1.015/6 aprilie 2009, încheiate între Copyro și Editura Internațional SRL, potrivit minutei publicate pe portalul instanței. Anterior, în 24 iunie 2009, Curtea de Apel București hotărâse retragerea de pe piață, suspendarea editării și a comercializării sub orice formă a volumului „Enigma Otiliei“ lansat de „Adevărul“ și Adevărul Holding în campania de editare de cărți, întrucât ziarul fusese chemat în instanță de către editura Intact. Instanța admisese cererea „Jurnalului Național“, dispunând suspendarea editării și a comercializării sub orice formă a volumului, până la soluționarea procesului deschis de către Intact împotriva Adevărului.

Țeapa varanului

Intact Media Group a dat în judecată, în 28 mai 2009, cotidianul „Adevărul“, editat de Adevărul Holding, pentru concurență neloială, precum și pentru derularea fără drept a activităților de editare și distribuire a romanului „Enigma Otiliei“ de George Călinescu. Între timp, pe parcursul acestor circa doi ani de zile, au avut loc mai multe schimburi de replici tăioase între reprezentanții Adevărul Holding și cei ai Intact Media Group, cele două tabere acuzându-se reciproc. În realitate, problema a fost faptul că trustul lui Patriciu a cumpărat drepturile de autor de la academicianul Eugen Simion, directorul Institutului „George Călinescu“, care deține drepturile de autor pe toate titlurile marelui critic de artă, iar trustul lui Voiculescu a cumpărat aceleași drepturi de autor de la Copyro, societate care pretindea că deține drepturile de autor pentru George Călinescu. Cu alte cuvinte, Felix a cam pierdut-o pe Otilia în brațele lui conu’ Costache.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.