Fiica fostului președinte al Consiliului Județean Prahova, urmărită penal pentru evaziune fiscală și spălare de bani, a fost pusă ieri sub control judiciar, în urma deciziei magistraților Curții de Apel Ploiești. În acest fel, toată familia Cosma se află acum sub efectul măsurilor preventive dispuse de magistrați, după ce și tatăl acesteia și fratele ei, deputatul Mircea Cosma, au fost puși sub control judiciar, în urmă cu o lună. Pentru Andreea Cosma, măsura a fost dispusă inițial pe baza unei ordonanțe a procurorului de caz, atacată în instanță de Andreea Cosma, contestație pe care a pierdut-o ieri.
Andreea Cosma este notar în Ploiești, iar procurorii au început urmărirea penală împotriva ei și a persoanei juridice-notariatul pe care îl deține, existând indiciile unor deconturi de TVA în urma unor operațiuni fictive cu firme-fantomă."Sumele astfel decontate către contribuabilii menționați, respectiv 309.479 lei, au fost ridicate ulterior în numerar fără justificare legală, constituind obiectul material al infracțiunii de spălare de bani” susțin anchetatorii.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















