Home Actualitate Fiica cumatrului lui Iacobov urma sa fie rapita la Viena de un...

Fiica cumatrului lui Iacobov urma sa fie rapita la Viena de un ex-campion olimpic la patinaj

DISTRIBUIŢI

Agentia Austria Press a publicat, ieri, o stire senzationala, conform careia austriacul Wolfgang Schwarz (ex-campion olimpic la patinaj, in 1968, la Grenoble) a fost arestat de politia austriaca sub acuzatia ca a pus la cale un plan pentru a o rapi pe Andreea Serban (18 ani) – fiica primarului din Slanic Moldova, Andrei Serban (cumatrul si ex-asociat cu controversatul Corneliu Iacobov in SC Perla Moldovei SA). Schwarz a negat initial acuzatia, insa pus in fata probelor a admis ca impreuna cu -infractori romani- a pus la cale un plan de rapire a fiicei lui Serban, aflata in ultimul an la un liceu din Viena. Herbert Eichenseder, avocatul lui Schwarz, a precizat ca daca planul reusea se cerea o rascumparare de trei mil. euro. APA a sustinut ca Serban detinea un imobil in Viena (unde sta fiica sa si o familie de romani), cumparat de la Schwarz, insa cumatrul lui Iacobov sustine ca ex-patinatorul ar fi vandut casa unei alte persoane de la care el doar a inchiriat-o. Serban a declarat, ieri, pentru -Curentul- ca a aflat de rapire dupa ce fiica sa a gasit in cutia de scrisori a imobilului din Viena un bilet scris in romana in care i se cerea ca tatal ei sa sune la un numar de telefon pentru o comunicare urgenta. Fara a banui ce se ascunde in spatele acestui anunt, Andreea si-a contactat tatal. -Am sunat si am fost anuntat de niste romani ca Schwarz i-a contactat pentru a-mi rapi fiica pentru o rascumparare. I-am sfatuit sa apeleze politia austriaca, lucru pe care l-au facut. A urmat un filaj, iar cand Schwarz s-a intalnit intr-un local cu ei pentru a stabili modul in care vor fi impartiti banii, a fost arestat. Fata n-a stiut nimic, ea intrase in vacanta si urma sa vina acasa-, a declarat Serban care a recunoscut ca l-a cunoscut in cateva randuri pe Schwarz.

Acuzatii grave la adresa lui Serban

Anul trecut, Andrei Serban a fost acuzat de Ionel Cretu, ex-trezorier al PSD Bacau, prin intermediul unei scrisori -deschise-, ca impreuna cu Iacobov (cu care a fost asociat in Vradicor Financiar Group si Perla Moldovei International) au devalizat Perla Moldovei SA, care avea in patrimoniu Slanic Moldova. Cretu sustinea ca miliarde obtinute de Serban & Iacobov din firma respectiva au fost cheltuite pentru -mese, focuri de artificii si prostituate- cu ocazia unor vizite ale unor procurori de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau si ale unor -personaje ca Hrebenciuc, Necolaiciuc, Temesan etc-. Cretu mai sustinea ca Serban era protejatul controversatului Toma Zaharia si ar fi avut legaturi cu Ioan Clamparu – lider al lumii interlope romanesti din Spania. Mai mult, Cretu l-a acuzat pe Serban ca prin intermediul Perla Moldovei International SRL (impartita egal cu Iacobov) s-au facut -tranzactii dubioase sub supravegherea lui Angheluta, director economic la Rafinaria Darmanesti – personaj pe care Iacobov il numea <eminenta cenusie> a grupului Vradicor-: -Angheluta aducea genti cu bani care erau schimbati in valuta. (…) Serban ii scotea din tara, in special in Austria. (…) Au fost scoase sume si pentru cumpararea de catre Serban a unei case in Austria-.

Schwarz a mai fost inchis pentru trafic cu carne vie

Conform presei austriece, Schwarz (58 ani) e judecat din ianuarie a.c. sub acuzatia ca face parte dintr-o retea internationala implicata in trafic cu carne vie si ca a obligat doua lituanience sa se prostitueze in Austria si Italia pentru a beneficia de favoruri financiare. In 2002, el a mai fost judecat si condamnat la 18 luni de inchisoare pentru ca a obligat cinci femei din Rusia si Lituania sa se prostitueze. Atunci, el a fost eliberat conditionat pe motiv ca necesita un tratament contra cancerului de piele.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.