Despina Leiter-Bratianu, fiica lui Vintila Bratianu, si-a trimis recent avocatii sa revendice fostele proprietati ale predecesorilor sai. Conform unor surse oficiale, Despina Leiter-Bratianu a inaintat o cerere de retrocedare Primariei Mihaesti (judetul Valcea) in baza Legii 247/2005, in care revendica 280 de hectare de fond forestier, cladirea Spitalului de Pneumologie -Constantin Anastasatu- din Mihaesti, dar si 177 de hectare de teren agricol, care cuprinde pomi fructiferi, izlaz, vita de vie si faneata. Conform legislatiei, din cauza ca revendicarea terenului agricol a fost facuta in baza Legii 1/2000, urmasa lui Vintila Bratianu nu va primi decat cel mult 50 de hectare de teren arabil.
Nicolae Stanica (foto), primarul din Mihaesti, sustine ca pana acum mostenitoarea Bratienilor a primit 50 de hectare din averea predecesorilor sai, insa cererea privind revendicarea fondului forestier ramane valabila. Stanica mai spune ca Legea 247/2005 o avantajeaza pe Despina Leiter-Bratianu, deoarece aceasta va putea obtine in baza actelor pe care le are toata suprafata de fond forestier pe care inaintasii sai, boierii, o detineau inainte de 1945.
In ceea ce priveste cladirea Spitalului de Pneumologie, care in trecut a servit familiei Bratienilor drept conac, situatia este oarecum neclara. Cererea nepoatei ar putea ramane nevalidata deoarece mama acesteia, Elena Bratianu, ramasa in tara, ar fi lasat in ultimii sai ani de viata un act prin care dona statului roman cladirea conacului in care se afla in prezent sediul spitalului TBC. Ca atare, desi cladirea fostului conac reprezinta -bijuteria coroanei-, se pare ca aceasta nu va mai ajunge in proprietatea Despinei Bratianu. Actul de donatie poate fi insa contestat de avocatii mostenitoarei, fapt ce ar putea duce la rezolvarea in instanta a cererii de retrocedare. Totusi, primarul comunei Mihaesti este optimist si spune ca urmasa Bratienilor s-ar fi resemnat si nu insista sa recupereze conacul, avand in vedere donatia facuta de mama sa.
Parchetul a refuzat reabilitarea lui Vintila Bratianu in 1999!
Vintila Bratianu, fost lider al tinerilor liberali la jumatatea anilor *40, a fost arestat in 1945 de comunisti sub acuzatia de insulte aduse guvernului impus de sovietici. Eliberat dupa o luna, Bratianu a continuat sa combata puterea comunista si, ca atare, a fost condamnat in noiembrie 1946, in lipsa, la munca silnica pe viata sub acuzatia de -tradare si complot-. In 1948, el pierde cetatenia romana si este condamnat tot in lipsa la 10 ani de temnita grea pentru -trecere frauduloasa a frontierei si ostilitate contra statului-. Revine in tara dupa decembrie 1989, si in 1992 redobandeste cetatenia romana retrasa abuziv. In 1993 este ales presedinte al Consiliului National al Partidului Liberal, iar in 1995 moare. In 1999, Despina Leiter-Bratianu face un recurs in anulare a condamnarilor suferite de tatal sau. In mod surprinzator, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie – Sectia Parchetelor Militare – a refuzat reabilitarea post-mortem a fruntasului liberal Vintila V. Bratianu. Conform actelor oficiale, reprezentantii Ministerului Public au concluzionat in 1999 – la mai bine de 10 ani de la caderea comunismului – ca resping solicitarea Despinei Leiter pe motiv ca -probele administrate in cauza au dovedit savarsirea faptelor, iar pedepsele aplicate se situeaza in limitele prevazute de lege-. De remarcat faptul ca Vintila Bratianu a fost pilot de vanatoare in cel de Al Doilea Razboi Mondial, el fiind distins cu -Virtutea Aeronautica- pentru merite deosebite.
Lavinia Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















