
Decizie surpriză la vârful megafondului Proprietatea. Alexandru Păunescu a fost înlocuit la conducerea Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea (FP) de pesedistul Mircea Ursache.
Mutarea se face la doar câteva zile de la gestul "de mare curaj al puștiului" provenind din laboratoarele BNR care amenințase cu demisia din motive de împotmolire legislativă.
Noul președinte al Fondului a fost numit membru al Consiliului în primăvara acestui an, în locul unuia dintre reprezentanții Băncii Naționale a României.
Vicepreședinte al AVAB și președinte al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) în vremea guvernării Năstase, Mircea Ursache și-a mai trecut în CV-ul de pe site-ul instituției, printre alte activități care îl recomandă pentru funcția de "supraveghetor șef" al Fondului Proprietatea, și pe cea de consilier al președintelui Bancorex până în 1999 (adică până la obștescul sfârșit al celui mai mare tun bancar mioritic).
De-a lungul timpului, numele său a apărut în mai multe scandaluri. Deși a negat relațiile de prietenie cu Omar Hayssam, Ursache a fost cel care l-a ajutat pe sirian să intre pe listele electorale pentru Parlament, după ce acesta sponsorizase organizația PSD Ilfov cu sume importante. De asemenea, presa a scris că firmele lui Hayssam au fost favorizate la privatizarea IPRS Băneasa.
Conducere colegială
Mutarea de la ceas de seară de la Fondul Proprietatea a fost anunțată ieri printr-un comunicat de presă, care consemnează sec că s-a decis, "pentru perioada prealabilă selecției administratorului de fond", o formă de conducere colegială, cu preluarea lunară, prin rotație, a funcției de președinte de către membrii săi.
Consiliul de Supraveghere al Fondului este format din Alexandru Păunescu, Ingrid Zaarour – președinte la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Emanoil Neguț – secretar de stat la Autoritatea de Control a Guvernului, Cătălin Doică – secretar de stat la Ministerul Economiei și Finanțelor, Mircea Ursache – președinte director general al WTC București, Bogdan Huțucă – vicepreședinte la Agenția Națională de Administrare Fiscală, și Jozsef Birtalan – președintele al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. "Consiliul de Supraveghere – actualmente cu atribuții de administrator, tinde spre o restrângere a prerogativelor sale de până acum, rezervându-și doar rolul strategic, în favoarea conducerii executive care va prelua răspunderea administrării companiei, odată cu angajarea unui director general", se mai spune în comunicat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















