Fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor (MT) Ileana Tureanu a dat ieri o declarație la DNA în dosarul privind campania lui Adrian Năstase din 2004, la ieșire precizând că nu a putut lămuri procurorii, întrucât la acea vreme ea nu mai era în minister.
Fostul secretar de stat a mai spus că nu știe nimic despre campania lui Adrian Năstase, tocmai pentru că la vremea respectivă nu mai era în minister, și același lucru l-a declarat și anchetatorilor.
Ea a menționat că a fost audiată, ieri, în calitate de martor în acest dosar.
Săptămâna trecută, un alt fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Sergiu Sechelariu, a fost audiat în același dosar, dar a spus că nu a putut lămuri cu nimic procurorii, deși ar fi vrut, întrucât nu mai era membru PSD la acea vreme.
În același dosar a dat o declarație de martor, în urmă cu două săptămâni, și liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Viorel Hrebenciuc, care a declarat atunci că nu s-a ocupat în niciun fel de campania PSD din 2004 și că a avut legătură doar cu cea prezidențială.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















