Liderul PIN Cozmin Gușă a declarat, ieri, că fratele său, rănit grav într-un accident de muncă produs cu o zi în urmă, ar putea fi transferat la o clinică din Viena, iar acest lucru depinde numai de găsirea unui mijloc de transport adecvat.
Cozmin Gușă a declarat că această variantă a fost aleasă după ce medicii români i-au spus că un pacient în starea gravă în care se află fratele său, cu arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului, nu are șanse de supraviețuire dacă este tratat în țară.
"Medicii mi-au spus că un pacient aflat într-o astfel de stare gravă nu poate supraviețui în România", a spus Gușă.
Liderul PIN a afirmat că se confruntă cu o problemă legată de transportul spre capitala Austriei, întrucât în România nu există un mijloc de transport aerian dotat cu aparatură medicală care să facă un astfel de zbor.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















