DISTRIBUIŢI

„Frații Andrew și Tristan Tate ar fi avut necazuri, în Arestul Central al Poliției Capitalei, cu alți doi arestați care ar fi pretins că sunt criminali care omoară din plăcere. Primul, le-ar fi spus că este un ucigaș în serie, în timp ce al doilea susținea că ar fi descoperit o metodă prin care își poate otrăvi victimele fără să fie dovedit, lucru pe care l-ar fi descoperit atunci când și-a asasinat bunica.”, scrie jurnalistul Andrei Dumitrescu de la ziarul Gândul.

Andrew Tate le-a declarat când încă era liber milioanelor sale de urmăritori din întreaga lume că s-a mutat în țara noastră pentru a scăpa mai ușor de acuzațiile de viol.

Ce povestesc violatorii încarcerați în România

Deținutul Mihai de 36 de ani din Galați a fost violat în penitenciar după ce la rândul lui violase și bătuse o bătrână de 86 de ani care ulterior a decedat: „Cei care violează în libertate trebuie să se aştepte să şi-o ia în puşcărie. Pe mine m-au luat din prima. Prima dată am fost violat la nici trei zile după ce a ajuns în celulă. S-a auzit că baba murise şi au tăbărât pe mine trei haidamaci. Doi mă ţineau şi un al treilea îşi făcea de cap cu mine. Mi-au dat (sex oral) şi m-au (violat anal) până n-am mai putut”, și-a amintit fostul pușcăriaș. Pe larg AICI.

V.I.O de 29 de ani originar dintr-o comună din județul Suceava a fost condamnat la şase ani de închisoare după ce a violat o tânără de 20 de ani. Ajuns în Penitenciarul Botoşani acesta a fost violat de colegii de celulă: doi dintre puşcăriaşi l-au ţinut, iar un al treilea a întreţinut un raport sexual cu el. Ajuns din violator victimă, acesta a făcut plângere penală. Detalii AICI

Procurorii confirmă obiceiul violurilor din închisori

Procurorii botoșăneni i-au trimis în judecată pe cei trei pușcăriași consemnând în rechizitoriu: „Din întreg probatoriul administrat reiese fără echivoc violul comis asupra părţii vătămate. Este evident faptul că cei trei au dorit de la bun început să-i facă «primirea» în penitenciar după cum se obişnuieşte în astfel de locuri şi să îi aplice o «corecţie», după ce partea vătămată fusese trimisă în judecată pentru viol”

Și Gheorghe Dincă a fost violat în pușcărie când era încă în arest preventiv. Detalii AICI.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.