Numărul înmatriculărilor de mașini noi în România a crescut în primul trimestru al anului cu 23,6%, la 74.028 de unități, de la 59.910 de unități în perioada similară din 2007, potrivit datelor Asociației Europene a Producătorilor de Automobile (ACEA). Raportat la primele trei luni, România a ocupat locul doi în Europa în privința ratei de creștere, fiind devansată doar de Lituania, cu un avans de 51%, se arată în raportul ACEA. În martie, avansul din România a fost de 3,4%, la un număr de 23.110 de autoturisme față de 22.354 în martie 2007. După numărul de mașini înmatriculate, România se afla, la finele primelor trei luni ale anului, pe locul 12.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















