
Deși transportatorii rutieri încearcă încă din februarie să discute cu reprezentanții Ministerului Transporturilor despre problemele cu care se confruntă, Ludovic Orban spune că protestul acestora "s-a iscat din senin".
"Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) a trimis Ministerului Transporturilor primul memoriu încă de la începutul lunii februarie, iar de atunci mai multe patronate și organizații din domeniu ni s-au alăturat", ne-a declarat președintele FORT, Augustin Hagiu. Ce-i drept, la vremea aceea Orban era mai ocupat cu anunțarea candidaturii sale la Primăria Capitalei, motiv pentru care treburile ministerului au fost lăsate în plata Domnului. Astăzi, când protestele transportatorilor au ajuns în stradă, Orban se miră chiar de incompetența sa.
Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat ieri, în cea de-a doua zi de marș a camionagiilor, că protestul transportatorilor este "o furtună care s-a iscat din senin", întrucât Ministerul Transporturilor nu a luat nicio măsură care să le afecteze acestora activitatea. Orban a susținut că este vorba despre niște firme care au venit cu revendicări reprezentând aproape un program de guvernare.
Mai mult, Orban se plânge că nu știe ce a declanșat protestul transportatorilor, dar uită să spună că, timp de câteva luni, ministerul pe care îl conduce i-a tratat cu dispreț pe protestatarii de astăzi. Bătaia de joc a mers până acolo încât la una din întâlnirile la care transportatorii îi așteptau pe ministrul Ludovic Orban și pe Septimiu Buzașu, secretar de stat pentru domeniul transporturilor rutiere, la discuții a fost trimis Antonel Tănase, secretar de stat pentru domeniul… aeronautic.
"Săptămâna trecută, trebuia să avem trei întâlniri cu ministrul. De asemenea, reprezentanții ministerului trebuiau să prezinte proiecte de acte normative pentru solicitările pe care le-au agreat. Niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat", ne-a declarat Hagiu.
Totodată, reprezentantul FORT s-a declarat dezgustat de declarațiile ministrului transporturilor potrivit cărora la protest au participat doar câteva firme. "Consiliul Național Rutier (CNR) reunește toate patronatele, asociațiile și uniunile din domeniu și reprezintă întreaga breaslă românească din transporturi. Cum poți să spui că au protestat doar câteva firmulițe când pe șoseaua de centură sunt 400 de camioane?!", spune indignat Hagiu, adăugând că "nu au fost scoase toate efectivele pentru că nu s-a vrut blocarea circulației, ci tragerea unui semnal de alarmă".
În ceea ce privește legalitatea protestului, președintele FORT spune că s-a respectat legea și s-au obținut toate aprobările necesare. Protestatarii din București au plecat în coloană pe șoseaua de centură, iar după patru ore și jumătate de mers au făcut, conform legii, o pauză de 45 de minute.
Protestul camionagiilor a debutat duminică, aceștia cerând transparență în colectarea taxelor, drumuri și parcări la nivel european. Ieri, protestul a continuat cu un marș pe șoseaua de centură a Capitalei și în mai multe localități din țară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















