
Pe 23 decembrie 1989, în jurul orelor 16.00, Ion Iliescu l-a numit, verbal, pe Nicolae Militaru ca ministru al Apărării. Pe 26 Decembrie 1989, Ion Iliescu semna decretul de reactivare a generalului-colonel Militaru, act care a fost publicat în „Monitorul Oficial“ la 27 decembrie şi dat publicităţii la 28 decembrie. La 27 decembrie, când a fost reactivat oficial, generalul-colonel Nicolae Militaru a fost şi avansat la gradul de general de armată.
Imediat după ce a fost numit de Ion Iliescu în fruntea celei mai importante instituţii a statului, la acel moment, generalul Militaru a chemat la minister, la rândul său, o suită de tovarăşi „de nădejde“ – o pletoră de generali cu studiile făcute în Uniunea Sovietică, înlăturaţi de Nicolae Ceauşescu din structurile Armatei, la începutul anilor ‘80, exact pentru legăturile speciale cu Moscova. Ei nu au fost numiţi oficial în funcţii, aşa că nu au putut fi traşi la răspundere pentru ordinele, de multe ori criminale, pe care le-au dat.
O perfectă strategie de acoperire a urmelor. În scurta perioadă de timp cât Nicolae Militaru a fost ministru al apărării, în Armata Română s-a promovat ca niciodată!
Însă prima acțiune a generalului Militaru, imediat după reactivarea sa de către Ion Iliescu a fost uciderea acelui care-i descoperise calitatea de cadru al spionajului militar sovietic, cârtiță rusească în Armata română, într-o diversiune creată în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989.
Măcelărirea lui Trosca, cel care l-a dovedit de KGB-ist pe Militaru
În noaptea de 23 decembrie 1989, gen. Militaru a cerut col. Ardeleanu, comandant USLA, să trimită oameni specializaţi în Drumul Taberei deoarece MApN este atacat de terorişti. Colonelul a ordonat trimiterea a 3 ABI (transportoare), din care două conduse de Gheorghe Trosca, şef de Stat Major la USLA, şi Eugen Cotuna (şeful intervenţiei),
Au ajuns în faţa sediului MApN, din Drumul Taberei, de unde au raportat col. Ardeleanu că nu vine nimeni să-i ia, deşi parola, semnalizarea cu farurile de două ori, fusese făcută.
Transportoarele continuau să ţină legătura cu baza, unde s-a auzit maiorul Gh. Trosca spunând: „Un tanc se îndreaptă spre noi…Trag în noi“. Focul s-a deschis fără somaţie.
În vreme ce de afară se auzea cum uslaşii erau măcelăriţi, în biroul lui Militaru erau Ion Iliescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, colonelul Gheorghe Ardeleanu, comandantul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă şi şeful lui Trosca, şi locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, Romeo Câmpeanu.
Militaru, aflat în sediul MApN, a ordonat spulberarea ABI-urilor, după ce el le chemase pentru a-l apăra de „terorişti“. Ordinul efectiv de tragere a fost transmis tancurilor din faţa MApN de col. Safta (avansat ulterior general) cu următorul conţinut: „Nimiciţi prin foc şi călcare cu şenile“.
CITEȘTE ȘI CONSTANTIN ISAC: MI-E FRICĂ SĂ RETRĂIESC MOMENTELE ACELEA DE LA MASACRAREA NOASTRĂ
După ce militarii din ABI-uri au fost ciuruiţi, cadavrele acestora au fost ţinute în stradă şase zile, cu pancarte pe care scria „terorişti“ pentru ca trecătorii să le scuipe, să le ardă cu ţigara ori să urineze pe ele.
Trosca şi militarii săi au fost prezentaţi ţării întregi drept „terorişti“, cu ajutorul Televiziunii Române controlate de „emanaţi“ ca Brateş, alt pion de bază al conspiraţiei moscovite. Capul unuia dintre colegii lui Trosca a fost desprins de trup și aşezat în batjocură, cu o ţigară în gură, înfipt pe osia roţii unui ABI răsturnat. Mesaj pentru cei care s-au luat de cadrele KGB din România.
Trosca a fost ofiţerul de contrainformaţii care în anii ‘80 l-a depistat pe generalul Nicolae Militaru (pus în funcţia de ministru) drept colaborator al fostului KGB – dosarele „Corbii“, „Igor“ şi „Olga“ – motiv pentru care Nicolae Ceauşescu l-a trecut pe „linie moartă“, ferindu-se să-l lichideze, după cum procedează ruşii cu trădătorii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















