Președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Radu Grațian Ghețea (foto), a declarat ieri că a vorbit cu ministrul justiției despre posibilitatea introducerii în Codul penal a unei prevederi care să sancționeze denigrarea unei bănci.
Întrebat de ziariști cum definește denigrarea și care sunt diferențele față de informațiile negative despre o companie, Ghețea a spus că prăbușirea unei bănci poate avea un efect în lanț asupra întregului sistem bancar. "A denigra o instituție de credit este mult mai grav decât a denigra o fabrică de covrigi sau de împachetat brânză, pentru că sistemul bancar este mult mai sensibil, și nu este vorba de momentele actuale, ci este o situație dintotdeauna (…) Nu vreau să spun că este vorba despre un interes național, dar așa este", a continuat el. Ghețea a avut în vedere și situațiile în care zvonurile despre anumite bănci ar fi pornit de la debitorii acestora, amintind că orice credit atras de la o bancă trebuie achitat indiferent dacă instituția respectivă a intrat în faliment sau nu.
Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorilor (ANPC) a anunțat zilele trecute că a înregistrat 1.300 de reclamații pentru domeniul bancar, 60% din acestea fiind justificate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















