Acasă Actualitate Ghimpu: Nici Voronin, nici Putin nu vor putea opri unirea cu România,...

Ghimpu: Nici Voronin, nici Putin nu vor putea opri unirea cu România, dacă este dorită

DISTRIBUIȚI

Șeful Legislativului de la Chișinău și totodată președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a declarat ieri că Alianța pentru Integrare Europeană (AIE), aflată la guvernare, nu are ca program unirea cu România, dar aceasta se poate realiza în condițiile în care cetățenii de peste Prut vor dori acest lucru și nimeni nu îi va putea opri, potrivit postului de radio Europa Liberă. „Sunt probleme care timpul le rezolvă și societatea. Dacă o să vină oamenii și o să vrea această unire, nu-i oprește nici Ghimpu, nici Voronin, nici Putin și nici Clinton“, a precizat Ghimpu. Oficialul de peste Prut a adăugat că modificările care vor fi aduse Constituției, la care se lucrează în prezent, nu vor mai permite desfășurarea de alegeri anticipate în această toamnă. Întrebat în legătură cu alegerea președintelui Republicii Moldova, Mihai Ghimpu s-a declarat convins că liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, va deveni președinte până la sfârșitul acestui an. Mihai Ghimpu a mai precizat că, potrivit sondajelor de opinie, 70 la sută dintre moldoveni doresc să își aleagă președintele prin vot direct și aceasta este direcția pe care se pot desfășura următoarele alegeri prezidențiale. El a mai spus că toate concluziile trase de Comisia de la Veneția în vederea modificării Constituției Republicii Moldova au un caracter consultativ și că decizia finală va aparține Chișinăului. Reamintim că, începând de ieri, Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău primește cereri în vederea eliberării permisului de mic trafic la frontieră pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.