
Magistrații Instanței Supreme au încheiat ieri audierile inculpaților ”de lux” din fotbal, și au fixat un ultim termen de judecată în dosarul transferurilor, pe 17 mai, când avocații vor susține pledoariile finale în acest proces. Timp de opt ore, ”greii fotbalului”, acuzați de evaziune fiscală și înșelăciune s-au justificat în fața judecătorilor Curții de Casație, susținându-și nevinovăția.
Cel mai înverșunat a fost Giovani Becali, care s-a arătat indignat de pedeapsa anterioară pronunțată de Curtea de Apel. Impresarul n-a vrut însă să vorbească cu jurnaliștii, cărora le-a aruncat doar o replică care se voia misterioasă:"vă aștept la Pipera, pe teren propriu, la miezul nopții". În sala de judecată, el n-a putut să-și tempereze tonul. "Aș fi vrut să spun ceva, fără ca doamna grefier să consemneze. M-am decis să vorbesc pentru că deasupra capului meu atârnă 8 ani, iar procurorul vrea să îmi dea mai mult. Eu sunt capul capilor și am zis ca e bine să vorbesc(….) Pușcăria nu mă sperie. Sunt plecat de 27 de ani, am trăit în Germania, țară civilizată. O să respect cu sfințenie orice decizie. Am și eu o vină, nu sunt nevinovat. În Spania nu am plătit niște impozite. Am venit sa ma văd cu procurorul, d-aia sunt aici, nu pentru dumneavoastră, doamna Președinte. Am primit dintr-un cont din Elveția bani. Vin după săptămâna patimilor, d-aia sunt asa pătimaș în declarații. Apasă asupra capului meu o pedeapsa de 8 ani, iar dânșii vor să îmi dea 15, 18…", a spus Giovani.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















