Acasă Actualitate Omul de afaceri dat dispărut la Arad a fost ucis, cadavrul fiind...

Omul de afaceri dat dispărut la Arad a fost ucis, cadavrul fiind dus într-o pădure

DISTRIBUIȚI

Bărbatul reținut ca suspect în cazul dispariției omului de afaceri arădean Abel Apostol este acuzat de omor, procurorii afirmând că acesta l-a ucis în bătaie pe Abel Apostol, apoi a dus cadavrul într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu și a incendiat mașina cu care l-a transportat.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Arad, Dan Ursu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că suspectul reținut în cazul dispariției omului de afaceri Abel Apostol, respectiv Adrian Buleu, este cercetat pentru infracțiunea de omor.
"S-a reținut că în seara zilei de 1 mai Buleu Adrian l-a agresat pe Apostol Abel în incinta unui local, generându-i victimei leziuni care au provocat decesul. Ulterior, a transportat cadavrul cu ajutorul autoturismului său într-un loc izolat din Pădurea Vladimirescu, unde a incendiat autovehiculul”, a declarat Ursu.
El a mai spus că Adrian Buleu nu a colaborat cu anchetatorii.
"În cursul audierilor, nu a oferit informații, prevalându-se de dreptul său de a nu face declarații", a adăugat Ursu.
Reprezentanții Parchetului nu au oferit informații cu privire la cadavru, respectiv dacă a fost găsit.
Omul de afaceri din Arad Abel Apostol, dat dispărut de către familie, este căutat de vineri, 3 mai, fiul bărbatului susținând că tatăl său fusese amenințat cu moartea de către asociatul său în afaceri. Familia menționa că omul de afaceri, în vârstă de 55 de ani, a fost văzut ultima dată în seara de 1 mai, în incinta bazei sportive pe care o deține.
În noaptea de miercuri spre joi, au fost audiate de către procurori mai multe persoane, între care Alina Buleu, partenera de afaceri a lui Abel Apostol, precum și soțul acesteia, Adrian Buleu. Acesta din urmă a fost reținut pentru 24 de ore, fiind suspect în acest caz. Surse din rândul anchetatorilor spuneau că există indicii că între cei doi bărbați ar fi avut loc un conflict, iar Abel Apostol ar fi fost ucis.
Ancheta în cazul dispariției omului de afaceri Abel Apostol a fost preluată de către procurorii Parchetului Tribunalului Arad, deși inițial cazul era în competența procurorilor Parchetului Judecătoriei Arad, între timp anchetatorii obținând probe care îi conduc către ipoteza unei crime.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, joi dimineață, corespondentului MEDIAFAX că în cursul cercetărilor au fost descoperite pete de sânge în restaurantul deținut de Apel Apostol și de partenera sa de afaceri. Procurorii au ridicat și bucăți de gresie pentru teste de laborator, după ce angajați ai restaurantului au afirmat că ar fi fost puși de către șefi să spele pe jos, în seara dispariției lui Abel Apostol.
Căutarea omului de afaceri a fost extinsă într-o pădure din localitatea arădeană Vladimirescu, aflată la câțiva kilometri de municipiul Arad, existând suspiciunea că acolo ar fi putut fi ascuns cadavrul bărbatului. În pădure există și un lac, căutările urmând să aibă loc și în apă.
În pădure, anchetatorii au descoperit un autoturism incendiat.
"Tatăl meu a fost chiar și amenințat cu moartea de către familia asociatului. Totul a pornit de la faptul că tata dorește să despartă baza sportivă de restaurant, iar el să rămână cu sportul. A revenit recent din SUA și dorește să se întoarcă acolo, iar de afacere să mă ocup eu. Asociatul și familia acestuia au avut obiecții și au recurs la amenințări", declara corespondentului MEDIAFAX fiul omului de afaceri, Albert Apostol.
Omul de afaceri Abel Apostol deține în asociere, în centrul municipiului Arad, pe malul Mureșului, o bază sportivă și un restaurant.

Olga Dumitrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.