Home Actualitate Guvernul declară război corupției în cadrul unei strategii pe trei ani

Guvernul declară război corupției în cadrul unei strategii pe trei ani

DISTRIBUIŢI

Ultimele rezultate pozitive, înregistrate de altfel și de către rapoartele UE în materie de luptă anticorupție, au încurajat Executivul să transforme această politică într-o veritabilă strategie programatică pentru următorii trei ani de zile. Totodată, semnalele externe de la principalii aliați externi – SUA și UE – indică intensificarea luptei pe acest fundal încurajator. În acest context, Guvernul a adoptat, ieri, în ședință, Strategia Națională Anticorupție 2012-2015 iar acest document urmează să facă parte din programul actualei guvernări, a explicat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. Acesta a fost completat de către ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, care a explicat că această nouă strategie anticorupție se deosebește de precedentele prin caracterul său „comprehensiv, integrat și de generalitate“.  El a mai arătat că strategia adoptată de Guvern vizează toate puterile statului, dar și mediul de afaceri, autoritățile locale și societatea civilă. „Strategia Națională Anticorupție are ca premise asumate politic stabilitatea cadrului legislativ și instituțional anticorupție și alocarea resurselor adecvate pentru buna funcționare a acestor instituții“, a susținut ministrul Justiției. Acest document se va axa prioritar pe prevenirea faptelor de corupție. „Strategia pleacă de la premisa că orice caz de corupție chiar descoperit, investigat și condamnat de către instanța de judecată reprezintă implicit și un eșec al instituțiilor publice în funcționarea transparentă pe bază de integritate. O serie de obiective țin, deci, de prevenția și educația tuturor celor care funcționează în cadrul instituțiilor publice“, a explicat ministrul. Printre aceste măsuri de prevenție se numără în primă fază codurilor de etică sau deontologice. „Acest tip de instrumente era specific până acum doar profesiilor reglementate. Fiecare instituție care funcționează cu bani publici ar trebui să-și includă în reglementările interne proprii de funcționare fie coduri etice, fie coduri deontologice, fie mecanisme de consultări între șefii instituției la diverse niveluri și angajații acesteia, dezbateri interne, adică un întreg proces de conștientizare a problematicii corupției și de fixare a unor obiective interne specifice fiecărei instituții în raport de specificul său“, a subliniat ministrul Predoiu. El a mai spus că documentul are în anexă și o serie de planuri de acțiune sectoriale pe fiecare domeniu în parte care se întind pe perioada 2012-2013.Predoiu a mai explicat că această luptă nu trebuie să fie una solitară, ci și Parlamentul trebuie să se implice mult mai mult în eradicarea acestui fenomen. În paralel, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, că toate țările care trec prin tranziție și reforme știu că fenomenul corupției afectează creșterea economică și are un impact negativ asupra mediului de afaceri.

SUA critică actualul sistem

Ineficiența actualului sistem și corupția endemică care-l caracterizează a fost semnală, ieri, și de către ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein care a declarat că fără o justiție care să rezolve corect și rapid cazurile nu se întâmplă nimic. Putem să avem cei mai buni procurori, cei mai buni polițiști, dar fără o justiție care să poată să rezolve aceste cazuri corect și rapid nu se întâmplă nimic“, a spus Gitenstein, la o conferință pe tema reformei sistemului judiciar organizată de Biroul pentru Afaceri Europene și Eurasiatice din cadrul Departamentului de Stat al SUA și Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall“. Acesta a îndemnat justițiarii românii să se ghideze după litera legii și să dea vadă de moralitate în contextul apariții a numeroase cazuri de corupție la cel mai înalt nivel de instanțe. „Noi, în SUA, avem foarte multă stimă pentru Constituția noastră și orice discuție începe de la acest document. În secolul al XVIII-lea, trei dintre părinții noștri fondatori au sfătuit poporul american să adopte noua Constituție. Alexander Hamilton a scris o formă unică referitoare la justiție. El foarte frecvent a susținut ca judecătorii să fie numiți pe viață atâta timp cât au un comportament cores­punzător. Acești judecători urmau să fie numiți de președinte, după propunerea Senatului și nu puteau fi înlăturați decât după punerea sub acuzare. Era singurul mijloc care putea asigura o aplicare corectă, imparțială a legii Hamilton, a descris tipul de persoană care ar trebui să servească drept judecător – un fel de elită care combina o bună cunoaștere cu integritatea“, a adăugat ambasadorul SUA în România.

MCV rămâne

Prezent la această conferință legată de combaterea fenomenului de corupție, ambasadorul german la București Andreas von Mettenheim a declarat căd eși este conștient că tot mai multe voci cer eliminarea MCV, consideră că mecanismul trebuie să rămână la locul lui“, deoarece are mai multe merite decât inconveniente și stabilizează eforturile pentru reformă. „Sunt la fel de relevante ca oricând în trecut și totuși abordările noastre diferă puțin deoarece UE are instrumente pe care SUA nu le au. MCV-ul este unul dintre aceste instrumente și merită să ne amintim de istoricul lui. A fost creat la intrarea României în UE, în 2007, pentru că România avea anumite slăbiciuni în ceea ce privește reforma justiției și lupta împotriva corupției care puteau preveni o aplicare corectă a legislației UE și ca atare CE a instituit acest mecanism pentru ajuta România să lichideze aceste probleme de rămânere în urmă și pentru a putea verifica progresul pe baza anumitor standarde stabilite în acest scop“, a povestit von Mettenheim. El a mai adăugat că acest instrument MCV nu poate fi decât unul benefic din moment că la nivelul întregii Uniunii se pregătește implementarea unui astfel de sistem, cifrele arătând că fenomenul corupției are un „cost economic“ de circa 120 de miliarde de euro pe an.

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.