Se anunță vremuri grele pentru bugetari. Surse guvernamentale susțin că ministrul Bugetului, Liviu Voinea a trimis o adresă către toate departamentele de resurse umane din cadrul ministerelor solicitând o evidență a salariilor , precum și o situație a acestora în urma aplicării unor reduceri substanțiale. Potrivit informațiilor noastre, adresa trimisă de Voinea face referire la o reducere între 40 și 60% pentru salariile bugetare mari și o tăiere cu 15-20% a salariilor mici. Conform acelorași surse , reducerile salariale masive ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014, în prezent ministrul Voinea lucrând la bugetul de stat pe 2014.
Iulia Nueleanu