
Temperaturile extrem de scăzute pentru această perioadă, precum și cantitățile masive de zăpadă căzute în ultima vreme continuă să dea bătăi de cap românilor. Astfel, pe mai multe drumuri din țară circulația se desfășoară în condiții
de iarnă, iar unele dintre acestea au fost chiar închise. Cel mai greu se circulă pe Drumul European 70, între Orșova și Drobeta Turnu Severin. S-a circulat foarte greu pe drumurile din Suceava, Caraș Severin sau Giurgiu. Meteorologii nu vin nici ei cu vești prea bune. Vremea va continua să fie rece, iar ninsoarea va afecta întreaga țară.
Iarna pare să fi pus stăpânire pe teritoriul țării noastre, având în vedere temperaturile scăzute, precum și cantitățile de zăpadă căzute în ultima vreme. Traficul se desfășoară și el în condiții de iarnă. Pe o porțiune din Drumul Național 1, se circulă cu mare dificultate din cauza poleiului. Ninge fără oprire în județul Mehedinți, și din cauza stratului de zăpadă de pe carosabil, care atinge 5 cm, traficul se desfășoară cu dificultate pe mai toate drumurile din județ. Cel mai greu se circulă pe Drumul European 70, între Orșova și Drobeta Turnu Severin. Drumul Național 3 din județul Constanța continuă să rămână închis traficulul din cauza zăpezii abundente. Autoritățile locale constănțene au acționat pentru redeschiderea DN 38 Agigea – Negru Vodă, iar în prezent singurul drum național blocat de zăpadă a rămas DN 3, între Basarabi și Ostrov. De asemenea, patru drumuri județene de la sud de Canalul Dunăre – Marea Neagră sunt în continuare închise, în timp ce pe celelalte circulația se desfășoară în condiții de iarnă. 11 localități nu beneficiază de energie electrică, iar opt nu au nici apă. Șeful ISU Dobrogea, Petre Trandafir, a afirmat că elicopterele de la Tuzla și de la Ministerul Internelor și Reformei Administrative sunt pregătite să intervină în orice moment la orice solicitare a autorităților locale.
Probleme și în Moldova și Ardeal
Nici Moldova nu scapă de probleme. Circulația rutieră pe un drum județean din județul Suceava este blocată, iar pe un alt drum județean se circulă pe un singur fir din cauza viscolului, pe cele două trasee nefiind mașini blocate în trafic. ISU Suceava monitorizează podurile de gheață formate pe râul Bistrița, în zona Argestru-Vatra Dornei, în vederea prevenirii indundării gospodăriilor și unor obiective aflate în apropierea albiei râului. Circulația se desfășoară cu greutate și pe drumurile din Sălaj, din cauza poleiului care acoperă carosabilul, iar utilajele firmelor de deszăpezire au încercat ieri, întreaga zi, să remedieze situația. Astfel, au fost împrăștiate sare și material antiderapant, cele mai mari probleme înregistrandu-se înspre ruta Zalău – Jibou și pe Valea Someșului.
Zăpadă de peste 2 metri
Totodată, drumurile Cernetu – Alexandria, Mereni – Valea Cireșului și Crângeni – Plopii Slăvițești din județul Teleorman au rămas închise și ieri, din cauza stratului de zăpadă, care pe alocuri depășește doi metri. Același lucru s-a întâmplat ieri și în județul Giurgiu, pe DN 5A Mironeșeni – Isvoarele, DJ 504A Gogoșari – Izvoru, DJ 503 Stănești – Toporu, DJ 413 Mihai Bravu – Băneasa și DJ 411. În ceea ce privește prognoza meteo, Administrația Națională de Meteorologie anunță că în următorul interval temperatura aerului va crește ușor, iar în toate regiunile vor cădea precipitații. Totuși, vremea se menține rece pentru această perioadă a anului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















